„Lumea noastră se confruntă cu o serie de probleme complexe, de la provocarea fără precedent la adresa păcii și securității globale până la escaladarea crizei climatice și inegalitățile continue”, a declarat președintele Rumen Radev în discursul său în fața Adunării Generale a ONU, informează BTA. Rumen Radev a reafirmat că Bulgaria condamnă cu fermitate războiul din Ucraina, care „a dus la sute de mii de victime și suferințe enorme”. În cuvintele sale, orice efort diplomatic care vizează obținerea unei păci globale, juste și durabile în Ucraina, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite și cu dreptul internațional, ar trebui să fie sprijinit.
De asemenea, președintele Radev a făcut apel la încetarea focului și la eliberarea ostaticilor din Fâșia Gaza. Rumen Radev a subliniat că Bulgaria sprijină integrarea europeană a Balcanilor de Vest. „Principalele noastre priorități privind regiunea sunt promovarea relațiilor de bună vecinătate, îmbunătățirea conectivității, protejarea drepturilor omului și combaterea discriminării etnice”, a declarat președintele Radev.
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
Pe 13 noiembrie, în pavilionul Bulgariei la COP29, președintele Rumen Radev împreună cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, deschid un forum energetic, a informat biroul de presă al șefului statului. Forumul va discuta despre conectivitatea..
Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen...
În cadrul sesiunii de deschidere de astăzi a PE de la Strasbourg, Parlamentul European va solicita din nou aderarea deplină a Bulgariei și României la..
„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.”..