Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Premierul Dimitar Glavcev către bulgarii din SUA: Ceea ce ne lipsește este unitatea

Foto: Consiliul Ministeral din Bulgaria (Facebook)

Prim-ministrul interimar al Bulgariei, Dimitar Glavcev, care se află în SUA pentru Summitul de la New York, s-a întâlnit la Chicago cu oameni de afaceri, reprezentanți ai diferitelor organizații bulgare, școli și centre culturale.

El i-a felicitat pe reprezentanții celei mai mari comunități bulgare din străinătate cu ocazia Zilei Independenței și a subliniat: „Ceea ce pare să ne lipsească nouă, bulgarilor, este unitatea. Iar politicienii, dacă se unesc, sunt convins că vor realiza mult mai multe în interesul cetățenilor bulgari. Fiecare bulgar, oriunde s-ar afla el, este important pentru noi”, a transmis corespondentul BNR în SUA, Elena Țaneva.

Cu ocazia sărbătorii și în onoarea primei vizite a unui prim-ministru bulgar de la deschiderea Consulatului General din Chicago, antenele celei mai înalte clădiri din oraș - Willis Tower, au fost iluminate în culorile drapelului național bulgar.

Răspunzând întrebărilor ridicate de comunitatea bulgară, Glavcev a declarat că au fost redeschise de o lună cu privire la un acord social privind recunoașterea experienței profesionale din Bulgaria sau SUA, precum și cu privire la scutirea de vize, deși până în prezent fără prea multe progrese.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ekaterina Zaharieva

Candidata Bulgariei la funcția de comisar european, Ekaterina Zaharieva, va fi audiată pe 5 noiembrie

Din verificările efectuate de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European, nu s-a constatat niciun conflict de interese în ceea ce o privește pe Ekaterina Zaharieva, candidata Bulgariei la funcția de Comisar UE. Aceasta urmează să fie..

publicat în 11.10.2024 la 09:30
Ylva Johansson

Austria: Bulgaria și România nu au parcurs încă drumul către aderarea deplină la Schengen

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson și-a exprimat speranța că Bulgaria și România vor fi admise în Schengen pe cale terestră până la sfârșitul mandatului său."Cele două decizii pe care sper să le văd înainte de predarea mandatului..

publicat în 10.10.2024 la 17:00

Bulgaria sprijină Ucraina în lupta pentru independență și integritate teritorială

Susținem Ucraina în cauza sa justă de a-și păstra independența, integritatea teritorială și suveranitatea în conformitate cu Carta ONU, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev la Dubrovnik înainte de summitul Ucraina-Europa de Sud-Est,..

publicat în 10.10.2024 la 10:30