În perioada 23-28 septembrie, Sofia și Vidin vor găzdui cel de-al șaptelea Congres internațional despre provinciile romane dunărene cu tema „Peisaje de frontieră de-a lungul Dunării”, informează BNR Vidin. Inițiativa discuției despre provinciile dunărene ale Imperiului Roman a fost lansată de Universitatea din Ferrara, Italia. „Avem onoarea de a găzdui conferința deoarece, dintre toate țările, avem cea mai mare parte din Limesul Dunării - peste 570 de kilometri”, a explicat Prof. asoc. Dr. Zdravko Dimitrov de la Institutul Național de Arheologie cu Muzeu din cadrul Academiei Bulgare de Științe.
Discuțiile la care vor participa 85 de arheologi din întreaga Europă vor viza noi evoluții în studiul peisajelor din provinciile dunărene, practici religioase, numismatică și epigrafie, precum și date de teren din ultimele săpături efectuate în ținuturile dunărene.
Cu un performance în fața clădirii sale, Opera din Ruse lansează astăzi evenimentele de celebrare a 75 de ani de la înființare. Evenimentul va fi o atractivă ședință foto retro pentru viitorul spectacol aniversar al operei „LaTraviata”, care a fost..
Protestul organizat aseară de organizațiile naționaliste în fața Teatrului Național Ivan Vazov împotriva premierei piesei lui Bernard Shaw Armele și Omul, în regia lui John Malkovich, a devenit violent.Protestatarii au ocupat intrările în clădirea..
O companie de producție bulgară va construi un nou centru cinematografic în valoare de 15 milioane de euro în parcul industrial Sofia-Bojuriște.Centrul cinematografic se va întinde pe 30.000 de metri pătrați.Contractul de vânzare a terenului va fi semnat..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din..