Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Reprezentanții companiei turce Botas vor veni în Bulgaria pentru negocieri privind acordul cu Bulgargas

Foto: Arhiva BNR

Reprezentanții companiei energetice turce Botas vor veni în Bulgaria pentru negocieri cu Bulgargas privind revizuirea solicitată a acordului dintre cele două companii. Acesta a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul energiei, Vladimir Malinov, și omologul său turc, Alparlslan Bayraktar, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în urmă cu o săptămână la Istanbul.

Reamintim că, prin Decizia sa din 19 aprilie 2024. Adunarea Națională l-a însărcinat pe ministrul Energiei să întreprindă acțiunile necesare pentru renegocierea acordului dintre Bulgargas și compania turcă Botas pentru rezervarea accesului la terminalele LNG din Turcia, care obligă Bulgaria să plătească peste 4 miliarde BGN. /peste 2 miliarde de euro/, chiar dacă nu importă gaze din Turcia. În forma sa actuală, contractul ar putea duce la falimentul Bulgargas. Cu toate acestea, potrivit lui Botas, modificările propuse la contract ar „perturba dinamica de bază a acordului și ar face imposibilă punerea sa în aplicare”.

Acordul a fost semnat la începutul anului 2023 de un guvern interimar format din prim-ministrul Galab Donev și ministrul energiei Rosen Hristov.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Institutul pentru Economie de Piață cere un deficit bugetar sub 3%

Ne îndreptăm spre varianta de a nu avea un buget adoptat rapid pentru 2025, a declarat pentru BNR Lăcezar Bogdanov, economistul șef al Institutului pentru Economie de Piață. În prezentarea bugetului de stat alternativ al institutului, cercetătorul a..

publicat în 04.11.2024 la 16:30

Centrala nucleară Kozlodui semnează un contract de engineering pentru noi capacități nucleare, cu Hyundai și Westinghouse

Un contract de engineering pentru construirea de noi capacități nucleare la situl 2 al centralei nucleare Kozlodui va fi semnat astăzi cu Hyundai și Westinghouse. Potrivit ministrului interimar al Energiei, Vladimir Malinov, contractul va permite ca,..

publicat în 04.11.2024 la 08:30

Bulgaria și Argentina discută oportunitățile de consolidare a legăturilor industriale și comerciale

Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei (CCIB) și Ambasada Argentinei la Sofia a organizat astăzi o prezentare cu tema „Oportunități de consolidare a legăturilor industriale și comerciale între Argentina și Bulgaria: instrumente-cheie pentru..

publicat în 01.11.2024 la 14:00