Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Creditul ilegal, acordat companiei Rumen Gaitanski și folosit pentru a cumpăra TPP Varna, sub investigație

Foto: BGNES

Procuratura, comisia anticorupție și poliția efectuează la Sofia percheziții la proprietăți aparținând lui Rumen Gaitanski, zis Lupul.În Kargiali, sunt în curs percheziții la societăți care au legătură cu fostul primar Hasan Azis.

Anchetatorii efectuează, de asemenea, percheziții la sediile fostului director al Băncii Bulgare de Dezvoltare (BDB), Stoian Mavrodiev, informează BNR. Ancheta vizează un împrumut de 74,3 milioane de euro acordat de BDB, a declarat procuratura agenției bulgare de presă BTA. La 9 august, comisia anticorupție a anunțat că există suspiciuni rezonabile de încălcări în acordarea împrumutului de către BDB, care a provocat daune semnificative statului. Creditul a fost acordat companiei Roadway Construction care are legătură cu Rumen Gaitanski. O parte din credit a fost utilizată pentru finanțarea achiziției centralei termice Varna de către președintele de onoare al Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, Ahmed Dogan.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rafale de uragan au provocat pagube în Vratsa și împrejurimi

Rafalele de vânt de până la 120 km/h au provocat pagube în cel mai mare oraș din nord-vestul țării, Vratsa. Zeci de semnale de crengi și copaci căzuți pe mașini și pe carosabil, instalații avariate și cabluri aeriene rupte au fost înregistrate.  Au..

publicat în 21.11.2024 la 10:30

O bulgăroaică a primit prestigiosul Women in Tech Global Lifetime Achievement Award 2024

Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global Lifetime Achievement Award 2024 pentru contribuția sa generală la dezvoltarea tehnologiei și a..

publicat în 20.11.2024 la 15:00

Au început protestele șoferilor de taxi

Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare aceștia, ei își vor manifesta nemulțumirea în fața tuturor instituțiilor statului. „Dorim un..

publicat în 20.11.2024 la 12:00