Guvernul interimar a permis armatei bulgare să antreneze soldați ucraineni pe teritoriul statelor membre NATO. În motivare se afirmă că, prin această decizie, Bulgaria își exprimă sprijinul față de Ucraina, susține valorile euro-atlantice și își confirmă solidaritatea cu eforturile comune în sprijinul păcii și securității internaționale.
Comunicatul Consiliului de Miniștri precizează că "având în vedere apropierea conflictului de frontiera noastră și importanța acestuia pentru securitatea Europei, contribuția este în concordanță cu eforturile celorlalte state membre ale Alianței". Deocamdată nu se cunoaște numărul de militari care vor participa sau locul în care se vor antrena militarii ucraineni, însă sediul inițiativei se află în orașul german Wiesbaden.
Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent este de 6,02%, ceea ce marchează o scădere semnificativă față de anul trecut, când a fost de 11,61%...
În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din campania „Abonează-te la natură” și urmărește povestea a șase urși salvați, Huba, Vihar, Goran,..
Sofia și orașul Ho Chi Minh din Vietnam au făcut schimb de scrisori de intenție pentru cooperare.Primarul Sofiei, Vassil Terziev, și Nguyen Van Dung, vicepreședinte al Comitetului Popular Municipal al orașului Ho Chi Minh, au făcut schimb de documente în..
Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent..
Parchetul European a inculpat un cetățean bulgar pentru tentativă de fraudă cu utilaje agricole chinezești Un om de afaceri bulgar a fost acuzat de..
În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din..