Un program de cincisprezece ore de muzică autentică din munții Rodopi va răsuna pe pajiștile din Ilinden cu ocazia festivalului tradițional din satul Gela, începând de astăzi și până duminică. Cântatul la cimpoi, aleea meșteșugarilor și concursul pentru cea mai lungă interpretare la instrument tradițional din Munții Rodopi, sunt așteptate să atragă mii de vizitatori.
În prima seară, vor concerta artista l Vanya Vakova și orchestra "Evridika". Sâmbătă, zeci de cimpoieri din întreaga țară se vor întrece, iar cei doi câștigători vor încerca să stabilească un record Guinness Book pentru cea mai lungă interpretare.
Festivalul se va încheia cu un concert al diferitelor formații și cu lecții gratuite de cimpoi.
De asemenea, va avea loc o întâlnire a sute de descendenți ai familiilor locale, precum și o prezentare a delicateselor din bucătăria din Rodopi și a alimentelor ecologic curate din fermele de familie.
Centrul de tineret „Zahari Stoyanov” din Dobrich organizează o întâlnire folclorică a diferitelor comunități, cu ocazia Zilei Internaționale a Toleranței. Scopul evenimentului, care va avea loc de astăzi până pe 17 noiembrie, este de a educa și inspira..
Filmul „Gundi: Legenda Iubirii” a făcut senzație peste Ocean. Proiecții ale poveștii cinematografice despre viața legendarului fotbalist Gheorghi Asparuhov - Gundi au avut loc în Los Angeles și Las Vegas, sălile fiind pline. Nu este vorba despre..
Expoziția „Codurile identității”, care se deschide astăzi la Muzeul Național de Antropologie al Academiei Bulgare de Științe, prezintă vechile familii bulgare care au lăsat în urma lor o urmă durabilă. Pe lângă arbori genealogici autentici și istorii..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din..