Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Victimele incendiilor pot fi cazate în hoteluri

Dimitar Glavcev
Foto: BGNES

După zile grele de luptă împotriva incendiilor, situația din țară este sub control. Nu există niciun pericol de propagare a incendiului de pe teritoriul grecesc din apropierea graniței dintre Bulgaria și Grecia, s-a comunicat

Persoanele ale căror case au fost afectate de incendii primesc locuințe temporare care îndeplinesc toate cerințele, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev. Potrivit acestuia, urmează să fie luat în considerare un program pentru cazarea lor în hoteluri. „Pregătim un program de cazare, deoarece s-au făcut comparații între refugiații ucraineni cazați în hoteluri și victimele dezastrului - în rulote”, a spus Glavcev. „Va exista posibilitatea ca victimele să trăiască în condițiile în care trăiesc refugiații ucraineni, dacă aceasta este o măsură a bunăstării”, a spus Glavcev și a explicat că spune acest lucru cu sarcasm, deoarece refugiații ucraineni se află în Bulgaria din cauza războiului.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premiera unui film despre activitatea Agenției pentru Bulgarii din Străinătate

Filmul documentar „Inima celeilalte Bulgarii” al jurnalistei Milena Milotinova a fost prezentat în premieră la Clubul Militar Central din Sofia. Filmul este dedicat celei de-a 30-a aniversări a înființării Agenției pentru Bulgarii din Străinătate.  Prin..

publicat în 13.09.2024 la 12:30

Radioul Național și Academia Bulgară de Științe vor coopera pentru a promova publicațiile destinate bulgarilor din străinătate

Radioul Național Bulgar și Academia Bulgară de Științe au semnat un Memorandum pe baza căruia vor coopera și vor implementa inițiative comune pentru a promova activitățile științifice și de cercetare ale Academiei.  Documentul a fost semnat de..

publicat în 13.09.2024 la 11:30

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski Acum exact 100 de ani, pe 12 septembrie 1924, a fost sfințită Catedrala Sfântul Alexandru Nevski. Templul a fost construit cu donații publice „în semn de recunoștință față de..

publicat în 12.09.2024 la 16:15