Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev: Sistemul politic din Bulgaria este grav bolnav

Foto: BGNES

Șeful statului Rumen Radev a declarat că vineri dimineață își va anunța decizia când va preda cel de-al doilea mandat exploratoriu pentru formarea unui guvern. 


Cu privire la remarca lui Delyan Peevski potrivit căreia președintele nu-și are locul, în timp ce țara este cuprinsă de flăcări, Radev a subliniat că „instalarea în politica bulgară a unor figuri grav compromise precum Delyan Peevski și posibilitatea ca acestea să uzurpeze nestingherite dreptul de a se declara euroatlantiști, de a face dreptate în stânga și în dreapta, de a deveni stâlpi morali, arată că sistemul nostru (n.r bulgar) politic este grav bolnav”. Potrivit lui Radev, „modalitatea de a-l restabili este o intervenție chirurgicală radicală”, iar „bisturiul se află în mâinile alegătorilor bulgari la următoarele alegeri”. Președintele s-a adresat jurnaliștilor în Marea Britanie, unde își reprezintă țara la cel de-al patrulea summit al Comunității Politice Europene. 


Întrebat despre războiul din Ucraina, Radev a declarat că a sosit timpul să se pună capăt acestuia. În opinia lui Radev, „dacă vom continua să purtăm același stil de război, cu aceeași intensitate, ne apropiem de un moment în care Ucraina va rămâne fără oameni pe câmpul de luptă. Atunci ne vom confrunta cu toții cu o dilemă politică și morală incredibil de dificilă”, a declarat Radev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Încă nu este clar dacă DPS-ul din jurul lui Ahmed Dogan va fi înregistrat

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a luat încă o decizie cu privire la cererea fracțiunii DPS condusă de Ahmed Dogan de a participa la alegerile parlamentare anticipate din 27 octombrie.  Cererea a fost depusă ieri cu peste 5.000 de semnături, după..

publicat în 10.09.2024 la 17:15
Ekaterina Zaharieva

Acuzațiile de corupție aruncă o umbră asupra candidaturii Ekaterinei Zaharieva la funcția de comisar european

Acuzațiile de corupție aruncă o umbră asupra candidaturii Ekaterinei Zaharieva la funcția de comisar european Scandalul cu eliberarea pașapoartelor bulgărești pe bani în urmă cu șase ani ar putea pune sub semnul întrebării candidatura Ekaterinei..

publicat în 10.09.2024 la 14:15

Alegerea unui nou procuror general va avea loc probabil, pe 16 ianuarie

Colegiul procurorilor al Consiliului Superior al Magistraturii a convenit să reia procedura suspendată pentru alegerea Procurorului general. Conform calendarului adoptat, audierea candidaților și alegerea unui nou procuror general ar trebui să aibă loc..

publicat în 10.09.2024 la 12:30