Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a ridicat interdicția asupra singurei canotoare olimpice din Bulgaria, Ioana Gheorghieva. Aceasta fusese suspendată de la începutul lunii iunie, când s-a anunțat că a încălcat normele antidoping prin neprezentarea unei probe în decembrie 2023.
Sancțiunea a fost ridicată după ce au fost prezentate probe în acest caz. Ca urmare a deciziei instanței, Gheorghieva va concura atât la viitoarele Campionate Mondiale U23 de la Plovdiv, cât și la cel mai important eveniment sportiv, Jocurile Olimpice de la Paris, care încep la 26 iulie 2024.
Activele fondurilor de pensii private au ajuns la 13 miliarde EUR. Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere Financiară (CSF), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acestea au crescut cu peste 20%. La 30 septembrie 2024, numărul de persoane..
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei, informează BTA. O parte din clădirea liceului de mehanoelectrotehnică ”N.I. Vapțarov” de pe ul. „Stara..
Minoritatea națională bulgară din Albania este una dintre cele mai mari din țară, potrivit datelor celui mai recent recensământ oficial al populației. Un total de 7 057 de persoane s-au identificat ca bulgari. Pentru comparație, 23 000 de persoane s-au..
Din anul școlar viitor, liceul românesc cu predare intensivă a limbii române „Mihai Eminescu” s-ar putea muta într-o clădire din centrul Sofiei,..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global..
Cea mai tânără bunică din Bulgaria are doar 28 de ani, a declarat pentru BNR doctorul Antonio Dushepeev, șeful Maternității de la Spitalul Universitar..