Liderul partidului Democrați pentru o Bulgarie Puternică (DSB - parte din uniunea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată), Atanas Atanasov, a declarat pentru BNT că ar trebui creat un singur organism în formațiunea Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată, care să discute toate problemele și să ia decizii comune în coaliție. Potrivit acestuia, partidele sunt unite, deși au poziții diferite cu privire la unele probleme. El a adăugat că în această săptămână structurile din coaliție vor decide cum vor acționa după înmânarea celui de-al doilea și al treilea mandat pentru formarea guvernului. "Sunt sceptic cu privire la al doilea mandat pentru că nu este clar cine va conduce Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. Atitudinea publicului trebuie monitorizată și acesta este împotriva unor noi alegeri. De aceea am propus un guvern tehnic în care prim-ministrul să fie echidistant față de toate partidele și să numească miniștrii. "Am discutat nume pentru funcția de prim-ministru în cadrul coaliției", a declarat Atanasov, dar nu a numit persoane specifice.
Acuzațiile de corupție aruncă o umbră asupra candidaturii Ekaterinei Zaharieva la funcția de comisar european Scandalul cu eliberarea pașapoartelor bulgărești pe bani în urmă cu șase ani ar putea pune sub semnul întrebării candidatura Ekaterinei..
Colegiul procurorilor al Consiliului Superior al Magistraturii a convenit să reia procedura suspendată pentru alegerea Procurorului general. Conform calendarului adoptat, audierea candidaților și alegerea unui nou procuror general ar trebui să aibă loc..
Comisarul european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, efectuează astăzi o vizită de lucru în Bulgaria, a anunțat Comisia Europeană. La Sofia, aceasta se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Ivan Kondov, precum și cu..
"Instabilitatea politică este doar o manifestare externă a războiului dintre clanurile oligarhice și cei care controlează statul capturat în lupta lor..
În prima zi de școală, ministrul interimar al Educației și Științei, profesorul Galin Țocov, i-a salutat pe directorii, profesorii și specialiștii în..
La începutul anului școlar, la Școala nr. 128 Albert Einstein din Sofia, președintele Rumen Radev i-a îndemnat pe elevi să fie „adevărații autori” ai..