"Credincioșii au nevoie de unitatea bisericii, de unitatea Ortodoxiei; au nevoie de conducere pentru ridicarea spirituală a poporului bulgar", a declarat președintele Rumen Radev jurnaliștilor înainte de întronizarea noului Patriarh bulgar ales, Daniil, în Catedrala Patriarhală Sfântul Alexandru Nevski. Președintele Radev i-a urat sănătate, longevitate și zile prospere în fruntea Bisericii bulgare.
Prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev, care a participat, de asemenea, la întronizarea Patriarhului Daniil, a declarat: "Credincioșii au nevoie de un patriarh care să fie un unificator, așa cum a fost Sanctitatea Sa Neofit, Dumnezeu să-l odihnească în pace''.''Statul nu ar trebui să intervină în afacerile bisericii'', a continuat Dimitar Glavcev.
Partidele BSP și ITN vor cere Curții Constituționale să restabilească drepturile președintelui, conform Constituției, de a forma cabinet interimar. a anunțatan pentru BNR. Borislav Guțanov de la BSP - Partidul Stânga Unită. „BSP - Stânga Unită” vor..
Vicepreședintele Iliana Iotova a calificat noua Adunare Națională aleasă drept „ilegitimă”. Potrivit acesteia, semnalele de încălcări și cererile din ce în ce mai multor partide de anulare a votului pun sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor, a..
Geihan Ibreamov a fost eliberat din arest pentru a depune jurământul în calitate de deputat Procuratura orașului Sofia a anunțat eliberarea lui Geihan Ibreamov. Acesta va fi eliberat din arest mâine, 7 noiembrie, iar ancheta împotriva sa pentru trafic..