2023 a fost un alt an în care corupția la nivel înalt din Bulgaria a rămas sub radar, deoarece procedurile penale desfășurate nu au reflectat adevărata stare a corupției din sectorul public, potrivit uneia dintre concluziile raportului anual de monitorizare al Fondului anticorupție (ACF).
Documentul arată că anul trecut, când mandatul procurorului general Ivan Geșev a încetat prematur, iar adjunctul său Borislav Sarafov i-a luat locul, nu a existat niciun verdict în 57 de anchete-cheie.
"Activitatea Parchetului a încetinit aproape până la oprire anul trecut, nu că în anii anteriori ar fi existat prea multă activitate. Puțina activitate care a avut loc a fost mai degrabă îndreptată împotriva anumitor figuri politice care au fost atacate cu metodele represiunii procuraturii", a declarat pentru BNR Andrei Iankulov, unul dintre autorii raportului.
"Un an de abținere totală a procuraturii de la investigarea corupției la cele mai înalte niveluri ale puterii" - așa rezumă reprezentantul Fondului Anticorupție activitatea procuraturii
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru Management și resurse, Richard Verma. În cadrul întrevederii, a fost discutat parteneriatul strategic..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini Ucraina. El a făcut această declarație la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe..
Deputații celei de-a 51-a Adunări Naționale își continuă astăzi prima ședință, deschisă pe 11 noiembrie. Ei se vor reuni pentru a încerca pentru a patra oară să aleagă un președinte. GERB-SDS a reiterat că nu își va retrage candidatul, Raya Nazarian...
Președintele Rumen Radev, care împreună cu soția sa Desislava Radeva se află într-o vizită oficială în Vietnam, va fi întâmpinat cu o ceremonie la palatul..