În prezent, este greu de spus că statul are o strategie coerentă și concentrată pentru bulgarii de pretutindeni și pentru păstrarea cunoștințelor despre limba și cultura bulgară. Mai degrabă, fiecare instituție media face ceea ce poate și ceea ce crede că este corect.
Această opinie a fost exprimată de directorul general al Radioului Național Bulgar, Milen Mitev, la cea de-a 19-a reuniune mondială a presei bulgare, care are loc în Ucraina. El a spus că poveștile bulgarilor din străinătate, spuse de mass-media, ar trebui să fie auzite "atât de oamenii care sunt la putere și pot lua decizii, cât și de întregul nostru public, care trebuie să știe mai multe despre cum trăiesc compatrioții noștri în întreaga lume", a declarat Milen Mitev, citat de BTA.
"În 1936, Radio Bulgaria și-a început activitatea cu primele sale emisiuni în străinătate. Încă de atunci, predecesorii noștri și-au dat seama că era nevoie de un mijloc de comunicare special pentru a răspândi cunoștințe despre Bulgaria. Una care să poată vorbi atât în bulgară, cât și în limbi străine", a explicat Mitev. El a precizat că echipa Radio Bulgaria relatează despre Bulgaria în 10 limbi străine și în bulgară, iar conținutul său este disponibil în întreaga lume.
El a făcut apel la toți bulgarii care trăiesc în străinătate să contacteze mass-media și să le spună poveștile lor.
Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..
Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..
La începutul reuniunii ordinare a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul interimar Dimitar Glavchev a făcut apel la formarea unui guvern. Conform spuselor acestuia „aceasta este calea cea mai directă să ne conducem după interesele poporului”...
Deputații celei de-a 51-a Adunări Naționale își continuă astăzi prima ședință, deschisă pe 11 noiembrie. Ei se vor reuni pentru a încerca pentru a patra..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini..