"Ne vom folosi de sprijinul pe care ni l-ați acordat pentru a fi o opoziție puternică față de planurile lui Boiko Borisov (GERB), ale lui Delian Peevski (DPS) și ale celei de-a treia frunze de smochin pentru a ne întoarce la anii de pizza slabă și de șantaj, și pentru a consolida controlul lor asupra serviciilor, a autorităților de reglementare și a sistemului judiciar pentru anii următori. Vom lupta pentru parcursul european al Bulgariei și ne vom opune oricărei tentative de corupție și de furt de fonduri publice." Acest lucru a fost scris de Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB) pe Facebook, care se află până acum pe locul al doilea în alegerile pentru Adunarea Națională.
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională. Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini..