Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

UE îndeamnă Macedonia de Nord să includă bulgarii în constituția țării

Anghel Anghelko (stanga) si Afrim Gashi
Foto: BGNES

Noul președinte al Parlamentului din Macedonia de Nord, Afrim Gashi, s-a întâlnit la Skopje cu ambasadorul Bulgariei în această țară, Angel Angelov. Felicitându-l pe Gashi pentru alegerea sa în funcția de președinte al Parlamentului, Angelov și-a exprimat încrederea că noile parlamente din Bulgaria și Macedonia de Nord vor stabili o comunicare bună și intensă pentru a deschide calea europeană a țării, relatează BTA.

Ambasadorul UE la Skopje, David Gere, a îndemnat noul guvern macedonean să accepte modificările constituționale și a subliniat că nu se așteaptă la nicio modificare a cadrului de negociere, relatează BGNES. 

"După aproape doi ani de negocieri cu Bulgaria, s-a ajuns la un acord care a deschis procesul de integrare europeană a Macedoniei de Nord, dar odată cu acesta țara își asumă anumite obligații. O parte a acestui acord este reprezentată de modificările aduse Constituției pentru a include persoanele care se identifică ca bulgari sub protecția Constituției. Situația nu s-a schimbat", a subliniat Gier.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria propune utilizarea fondurilor necheltuite din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru apărare

Înainte de începerea summitului extraordinar al UE, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că Bulgaria va propune ca fondurile necheltuite și neabsorbabile din Planul Național de Redresare și Reziliență să fie utilizate pentru apărare în locul banilor..

publicat în 06.03.2025 la 16:30

GERB rămâne prima forță politică, Trump și Putin sunt cei mai populari printre bulgari

Noul guvern bulgar condus de Rosen Jeliazkov se bucură de 27% din încrederea publicului. Acest lucru reiese dintr-un sondaj reprezentativ realizat de Market Links, comandat de bTV. Neîncrederea în cabinet a crescut de la 42% la 46% față de februarie...

publicat în 06.03.2025 la 15:45

Rusia este o amenințare majoră, potrivit Strategiei Naționale de Apărare a guvernului

Guvernul a aprobat o nouă Strategie Națională de Apărare pentru a pregăti armata pentru provocările moderne și pentru a implementa noile cerințe ale NATO. Documentul precizează că apărarea țării ”se realizează în contextul apărării colective a NATO și în..

publicat în 06.03.2025 la 14:15