Bulgaria marchează pe 24 mai, Ziua Culturii Bulgare şi a Scrierii Slave. În această zi, bulgarii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli, fraţii Kiril şi Metodiu, întemeietorii alfabetului chirilic.
Sărbătoarea se celebrează și în România, sub denumirea de Ziua Limbii Bulgare, limbă care are multe similitudini, atât gramaticale, cât mai ales lexicale cu limba română.
Interesant este că primul abecedar bulgăresc a fost tipărit în 1824 de renascentistul bulgar Petar Beron, în tipografia Diaconului Coresi, aflată odinioară în curtea Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.
Acolo acum se află Muzeul primei școli românești, unde se păstrează presa cu care a fost tipărită cartea de învățături numită „Abecedarul cu pește”, primul manual laic bulgăresc creat pentru a fi folosit în predarea limbii bulgare în Bulgaria, aflată pe-atunci încă sub dominație otomană.
Abecedarul de învățătură cuprinde diferite învățăminte, adunate de doctorul Petăr H. Beron, pentru școlile bulgare. Acesta a lăsat o amprentă profundă nu doar în viața culturală și educațională a bulgarilor, ci și în viața spirituală a acestora.
Motivul pentru care prima carte de școală bulgară mai este cunoscută și sub numele de „Abecedar cu pește” devine limpede când ajungem la ultima pagină a cărții, unde sunt reprezentate o balenă și un delfin, care au dat și numele cărții de învățătură. Cartea conține informații interesante, dar nu este un abecedar în sensul propriu al cuvântului, ci mai degrabă o mică enciclopedie, scrisă într-un stil captivant și cuprinzând o varietate de informații și povești menite să încurajeze imaginația și să dezvolte cunoștințele copiilor.
Capul statuii zeiței Philippopolis Tuhe a fost descoperit în Bazilica Episcopală din Plovdiv, a declarat conducătorul săpăturilor arheologice, Lyubomir Merdzhanov. Potrivit acestuia, este un obiect extrem de rar, așteptat de mult timp. Descoperirea a..
A patra ediție națională a „Bienalei de ilustrație” se va deschide astăzi în Turnul Triunghiular din Serdika. Bienala, ca și în edițiile sale anterioare, nu are o temă. „Scopul este de a oferi autorilor posibilitatea de a-și prezenta cele mai bune..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din sporturile extreme din Bulgaria și din străinătate, programul include expoziții, activități pentru..