47% dintre bulgari nu sunt de acord cu afirmația potrivit căreia aderarea Bulgariei la zona euro va stimula economia bulgară și le va crește nivelul de trai. Acesta este rezultatul unui sondaj național realizat de agenția Market Links între 27 aprilie și 9 mai 2024 în rândul a 1 007 persoane cu vârsta de 18 ani și peste.
Potrivit a 39% dintre respondenți, aderarea la zona euro va avea un efect pozitiv asupra economiei și veniturilor. 14 la sută nu au avut nicio opinie. În ceea ce privește aderarea la Schengen, majoritatea persoanelor (68%) consideră că aceasta va fi importantă și benefică pentru Bulgaria. 11% sunt indeciși și 21% nu sunt de acord.
Peste de 150 de Trabanturi și alte automobile de colecție din trecut au defilat pe străzile din Veliko Târnovo pentru cea de-a 14-a ediție a Trabant Fest. Pentru prima dată, la eveniment a fost prezent un automobil restaurat din 1928, deținut de un..
Concursul internațional LITTLE MISS ȘI MISTER GALAXY 2025, organizat de Asociația agențiilor de modă din Bulgaria, începe în stațiunea montană Bansko. Pentru al 15-lea an consecutiv, la concurs vor participa fete și băieți cu vârste cuprinse între 4 și..
Începând de astăzi, în spitalele și secțiile de psihiatrie din întreaga țară vor avea loc proteste de trei zile, pentru a cere condiții de muncă mai bune. Potrivit dr. Tsveteslava Galabova, director al Spitalului de Stat de Psihiatrie „Sf. Ivan..