La slujba de la miezul nopții în Patriarhia Sfântului Alexandru Nevski, vicarul Sfântului Sinod, Mitropolitul Grigore de Vrața, a proclamat Învierea lui Hristos și a binecuvântat poporul bulgar.
"Hristos a înviat! Sărbătorim această solemnitate cu un sentiment duhovnicesc deosebit, amintindu-ne de actul de sacrificiu al Mântuitorului lumii - răstignirea Sa și glorioasa Sa înviere. Paștele este inima și esența creștinismului. Este victoria pe care ne-a dat-o Dumnezeu", le-a spus el credincioșilor, care în noaptea de Paște au dus acasă flacăra focului pascal.
Din cauza situației tensionate din Israel, Sfântul Sinod a decis să nu se deplaseze la Ierusalim pentru focul pascal din acest an, ci să folosească focul de anul trecut, care a fost păstrat în mai multe locuri din țară.
În mesajul său de Paști, Mitropolitul Grigore a menționat că în aceste zile sfinte creștinii sunt chemați să împărtășească bucuria cu familia, prietenii și mai ales cu frații și surorile aflate în nevoie, manifestând iubire activă și milă. "Astăzi ne rugăm Domnului și Mântuitorului Înviat ca legăturile pierdute dintre națiuni să fie refăcute și să domnească iubirea frățească, pacea în lume și bunăvoința între oameni. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să fim făcători de pace și să arătăm caritate în acțiune", a adăugat el.
Credincioșii au umplut catedrala și piața din jur pentru a asista la slujbă. Premierul interimar Dimitar Glavcev și miniștrii au fost, de asemenea, prezenți și au fost primii care și-au aprins lumânările cu flacăra pascală dăruită de Mitropolitul Grigore.
Patriarhul bulgar nou ales Daniil va începe vizitele în eparhiile din țară. Primul oraș pe care îl va vizita este Vidin, a anunțat Mitropolia Vidin. Orașul este centrul eparhiei pe care a condus-o înainte de a fi ales patriarh bulgar. Patriarhul..
''Vocația Bisericii este de a-i aduce împreună pe cei care sunt divizați'', a declarat Patriarhul bulgar nou ales Daniil înaintea primei sale Sfinte Liturghii. ''Astăzi este o zi specială deoarece sărbătorim mutarea moaștelor Sfântului Ioan de Rila la..
Întronizarea noului Patriarh bulgar ales, Mitropolitul Daniil de Vidin, a luat sfârșit. Noul lider spiritual a fost întâmpinat în Catedrala Sfântul Alexandru Nevski. Laicii adunați au scandat ''Vrednic'' și l-au aplaudat. ''Conștient de nevrednicia mea,..
Și în acest an, în ajunul Zilei familiei creștine, preoții și rudele lor vor dona sânge pentru pacienții care au nevoie. Acțiunea va avea loc la Centrul..