Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Veselin Nalbantov: În sectorul turistic există deficit de personal, consulatele cer comisioane de la potențialii lucrători străini

Veselin Nalbantov
Foto: BTA

"Banii pentru salariile din sectorul turistic au crescut de multe ori, dar nu există personal în Bulgaria".  Această declarație despre starea industriei turistice din Bulgaria a fost făcută de Veselin Nalbantov, vicepreședinte al Asociației Hotelurilor și Restaurantelor din Bulgaria.

Veselin Nalbantov a precizat că statul nu are o politică cuprinzătoare în ceea ce privește viitorii angajați. "Personalul pleacă în străinătate", a adăugat el, menționând că diferența de salarii reprezintă o problemă.

În opinia vicepreședintelui Asociației Hotelurilor și Restaurantelor din Bulgaria, ar trebui deschisă calea pentru intrarea lucrătorilor din exterior.

"Pentru acest sezon estival, companiile au găsit destinații din care pot veni oameni - Kârgâzstan, Nepal, Bangladesh, Indonezia, India", a spus el. Problema, însă, este că oamenii sunt nevoiți să aștepte mai multe săptămâni până când își pot depune documentele la consulatele bulgare.

"Soluția nu este de a colecta mită. În Delhi, oamenii așteaptă și li se cer între 250 și 300 de dolari", a dat ca exemplu Veselin Nalbantov. El este ferm convins că sectorul turismului din Bulgaria funcționează în ciuda administrației de stat.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

ING bank: Schimbările din parlamentul bulgar sunt o nouă incertitudine pentru zona euro

Stabilitatea politică în Bulgaria rămâne crucială pentru adoptarea monedei euro în 2026, scrie ING Think, o unitate analitică a ING Bank. Analiza se intitulează „Monitorizarea Bulgariei: adoptarea euro se profilează, dar nu este încă un fapt”, informează..

publicat în 17.03.2025 la 12:45

Banca ING: Schimbările din parlamentul bulgar sunt o nouă incertitudine pentru zona euro

Stabilitatea politică din Bulgaria continuă să fie crucială pentru adoptarea euro în 2026, scrie ING think, unitatea analitică a băncii ING. Analiza se intitulează „Monitorizarea Bulgariei: Adoptarea euro este iminentă, dar nu este încă un fapt”,..

publicat în 15.03.2025 la 15:30

Înainte de a doua lectură a bugetului 2025

O sumă suplimentară de 100 de milioane de euro ar trebui să fie alocată de urgență pentru creșterile salariale din sectorul public, solicită Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) înaintea celei de-a doua lecturi a bugetului pentru..

publicat în 14.03.2025 la 17:00