Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Vicepremierul român Cătălin Predoiu a afectuat o vizită de lucru în Bulgaria

Foto: Facebook /Kalin Stoyanov

Ministrul interimar de Interne Kalin Stoyanov s-a întâlnit cu omologul său român și viceprim-ministru Cătălin Predoiu, aflat într-o vizită de lucru în Bulgaria. Unul din obiectivele întâlnirii a fost semnarea de către cei doi a unui protocol de modificare a Acordului dintre guvernele Bulgariei și României privind cooperarea polițienească transfrontalieră în cadrul procedurilor penale.

"Eu și colegul meu Predoiu împărtășim poziția fermă că este important pentru cele două țări ale noastre și pentru Europa ca până la sfârșitul anului 2024 Bulgaria și România să fie membre Schengen pe cale terestră. Bulgaria și România vor continua să contribuie la securitatea Uniunii Europene", a scris Kalin Stoyanov pe pagina sa de Facebook.

„Cu România și Bulgaria în zona Schengen, zona Schengen va fi mai puternică, frontierele europene vor fi mai sigure și proiectul european va fi mai coeziv și solid și garantat pentru cetățenii săi, totul pentru beneficiile Tratatului și drepturile conferite de tratate.”, a declarat Cătălin Predoiu pentru jurnaliștii prezenți la conferința de presă organizată în comun cu Kalin Stoyanov și Ylva Johansson.

"Ne aflăm aici pentru a sărbători aderarea binemeritată și mult așteptată a Bulgariei și României la Schengen. Am muncit împreună pentru acest lucru, dar nu suntem mulțumiți pentru că așteptăm și aderarea deplină a celor două țări la Schengen la frontierele terestre", a declarat ulterior Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. 

Ea a adăugat că, în urmă cu două zile, Comisia Europeană a adoptat raportul anual privind Schengen, în care, pentru prima dată, au fost făcute recomandări către Consiliu pentru a se angaja la o dată anume pentru ridicarea restricțiilor și la frontierele terestre. Problema va fi discutată la Consiliul European din iunie.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și România au ajuns la un acord cu privire la regimul poliției transfrontaliere

Ministerele de Interne din Bulgaria și România au discutat la București despre noile provocări după eliminarea controalelor la frontierele terestre. Obiectivul este de a asigura trecerea fără probleme a persoanelor și a mărfurilor peste frontieră,..

publicat în 18.03.2025 la 08:30

„Îndemn pe oricine să meargă la concerte la Festivalul Enescu, pentru că este unul dintre cele mai bune festivaluri din lume”

Pe 3 martie 2025, de Ziua Națională a Bulgariei, Filarmonica din Sofia a susținut un concert extraordinar la Ateneul Român din București.  Evenimentul organizat la invitația Ambasadei Bulgariei în România, a urmat succesului repurtat de orchestră în..

publicat în 06.03.2025 la 13:30

Muzica, punte între națiuni: Filarmonica din Sofia a impresionat la Ateneul Român din București (FOTO)

3 martie 2025 a fost ziua în care concertul de la  Ateneul Român din București a început cu un moment solemn reprezentat de intonarea imnurilor Bulgariei, României și Uniunii Europene, interpretate de orchestra Filarmonicii din Sofia sub bagheta..

publicat în 05.03.2025 la 13:30