Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Premierul și vicepremierul își iau rămas bun separat de la corpul diplomatic

Foto: BGNES

Vicepremierul și ministrul demisionar al Afacerilor Externe, Maria Gabriel, i-a primit pe ambasadorii aflați în Bulgaria în cadrul unei reuniuni de rămas bun la Ministerul Afacerilor Externe. 

Ea a prezentat în detaliu rezultatele obținute în ultimele 10 luni în domeniul politicii externe și le-a mulțumit șefilor misiunilor diplomatice pentru activitatea comună fructuoasă. "Unitatea, respectul reciproc, cooperarea pragmatică și acțiunea anticipativă au fost principiile călăuzitoare în activitatea mea", a spus Gabriel. Ea a subliniat că a lucrat în mod activ pentru a face din Bulgaria un partener recunoscut, proactiv și de încredere în UE și NATO, pentru intrarea Bulgariei în Schengen și aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Drumul către viitorul european al Bulgariei trece prin lupta împotriva corupției, iar corupția în Bulgaria este legată de Rusia", a declarat premierul demisionar Nikolai Denkov la o întâlnire cu ambasadorii din UE, Marea Britanie, Ucraina și SUA. De asemenea, Denkov i-a informat pe ambasadori cu privire la cazul în care este implicat secretarul general al Ministerului de Interne, Jivko Kotsev.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

A șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Parlamentului

În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După mai multe pauze și un nou vot, cel mai vârstnic deputat, Silvi Kirilov de la „Există un astfel de..

publicat în 29.11.2024 la 09:30

Delian Peevski spune că poate forma un cabinet dacă i se oferă ocazia

Liderul ”DPS - Nou Început”, Delian Peevski, și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru. ”Când vom fi primul partid, voi forma un guvern”, a declarat el în marja Adunării Naționale. ”Dacă bulgarii dau responsabilitatea „DPS -..

publicat în 28.11.2024 la 17:00
Daniel Lorer și Iavor Bojankov

PP a cerut demisia a doi deputați care nu au susținut candidatura lui Silvi Kirilov

”După votul de astăzi pentru președintele Adunării Naționale, Continuăm Schimbarea (PP) a cerut demisia lui Daniel Lorer și Iavor Bojankov”, a scris pe Facebook copreședintele partidului, Kiril Petkov. Silvi Kirilov, nominalizat de Există un Astfel de..

publicat în 28.11.2024 la 16:00