Casa Bulgară sau Casa Bulgariei este un local de top pe ghidurile gastronomice din Sao Paulo - cel mai mare oraș din Brazilia, cu o populație de peste 12 milioane de locuitori. Snack-barul există de aproape o jumătate de secol la aceeași adresă și este deținut de Șoșana Baruch, o doamnă evreică de origine bulgară în vârstă de 75 de ani. Familia ei s-a mutat la Tel Aviv după cel de-al Doilea Război Mondial, iar mai târziu - la Sao Paulo.
În 1975, mama lui Șoșana a deschis un magazin de înghețată, sirenă bulgară (brânză albă de saramură), iaurt și ayran, pe care le făcea ea însăși. "Noi suntem evrei, dar acasă vorbeam bulgărește și mâncam bureka la micul dejun și la cină - așa îi spuneam noi, în Bulgaria se numește banitsa. Iar oaspeții îi spuneau mamei mele: "De ce nu faci bureka, este atât de delicioasă". Așa că a început să vândă bureka. Și oamenilor le-a plăcut atât de mult încât magazinul s-a transformat într-un snack bar de bureka", povestește Șoșana Baruch într-un interviu pentru Radio Bulgaria:
"Primele bureka erau doar cu brânză, sau cu spanac și brânză, așa cum se obișnuiește în Bulgaria. Dar avem aici o colonie de evrei din țări precum Polonia, România, Rusia și ei sunt foarte pasionați de cartofi. Așa că am început să vindem bureka cu cartofi, apoi cu carne, vinete și alte feluri de umplutură.
Mama a început să facă prăjituri bulgărești cu mere și nuci, apoi cu caise. De asemenea, vindem sirene bulgărești, ayran și tarator, dar ca un fel de salată (asemănătoare cu tzatziki - nota redacției)", spune Șoșana, care vorbește fluent bulgară.
Se pare că familia lui Șoșana este singura care produce și vinde sirene bulgărești în toată Brazilia, iar Casa Bulgară este un fel de centru cultural bulgar în inima metropolei pline de viață. Restaurantul este decorat cu steaguri bulgărești, păpuși îmbrăcate în haine tradiționale și flacoane de ulei de trandafiri, dar și cu o pictură care înfățișează scene tradiționale bulgare, veche de peste 100 de ani. "Mulți oameni au vrut să o cumpere, dar eu refuz să o vând", spune Șoșana.
Casa Bulgară și-a primit numele în semn de apreciere față de Bulgaria. "Suntem foarte recunoscători bulgarilor, țarului Boris și lui Dimitar Peșev și tuturor oamenilor care ne-au ajutat să supraviețuim în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", spune Șoșana și adaugă:
"50.000 de evrei bulgari au fost salvați! Bulgaria este singura țară din Europa care și-a salvat evreii. Aceasta este istorie și mă întristează foarte mult faptul că aproape nimeni nu o cunoaște! Se știe despre Polonia, despre Rusia, România, Ungaria, dar se știe atât de puțin despre Bulgaria și cât de mult a ajutat. În timpul războiului, toți evreii trebuiau să poarte insigne mari în formă de stea galbenă pentru a arăta că sunt evrei. Dar bulgarii au adăugat un buton pe stea. Am fotografii cu mama și cu steaua ei cu buton, astfel încât să poată fi pusă și scoasă, nu ca în alte țări unde steaua evreiască era cusută pe haine."
În memoria familiei Șoșana, Bulgaria este un salvator, dar este și țara îndepărtată în care s-a născut răposata ei mamă - doamna care a creat Casa Bulgaria în inima orașului Sao Paulo. Șoșana însăși vorbește foarte fluent bulgara:
"Mama ne-a dus în Bulgaria în 2007, ca să o cunoaștem, ca să vedem unde a locuit la Sofia, unde s-a născut, unde au fost deportați, unde a locuit bunica mea în Șumen. Ne-a plăcut tuturor acolo. Eram toți împreună, cu nepoții mai mari. Iar în 2017 s-a întors din nou acolo, de data aceasta cu nepoții mai tineri, pentru a le arăta rădăcinile lor îndepărtate", spune Șoșana Baruch.
Fotografiile sunt oferite de Șoșana Baruch
Rafalele de vânt de până la 120 km/h au provocat pagube în cel mai mare oraș din nord-vestul țării, Vratsa. Zeci de semnale de crengi și copaci căzuți pe mașini și pe carosabil, instalații avariate și cabluri aeriene rupte au fost înregistrate. Au..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global Lifetime Achievement Award 2024 pentru contribuția sa generală la dezvoltarea tehnologiei și a..
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare aceștia, ei își vor manifesta nemulțumirea în fața tuturor instituțiilor statului. „Dorim un..
Taximetriștii din Sofia și-au început marșul de protest împotriva majorării asigurării obligatorii de răspundere civilă prin claxoane. În orele următoare..
Bulgăroaica Sasha Bezuhanova, Executiv din industria digitală și filantrop recunoscut la nivel internațional, a primit prestigiosul Women in Tech Global..
Cea mai tânără bunică din Bulgaria are doar 28 de ani, a declarat pentru BNR doctorul Antonio Dushepeev, șeful Maternității de la Spitalul Universitar..