Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Campania "Marșul Cărților" promovează lectura pentru copii

Foto: FB/BulgarianBookAssociation

Campania națională "Marșul Cărților" va fi lansată la Sofia, astăzi, de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și de ziua de naștere a lui Hans Christian Andersen. Evenimentul, care are ca scop promovarea lecturii pentru copii, este organizat de Asociația bulgară a cărții în parteneriat cu Ministerul Educației, Asociația bulgară pentru bibliotecă și informare și Biblioteca din Sofia. 

În cadrul campaniei, va avea loc inițiativa "Sala de lectură", în cadrul căreia 15 minute de lectură pe zi în școli, va fi combinată cu activități de încurajare a exprimării creative a elevilor. Inițiativa "Bulgari celebri citesc pentru copii" va avea loc și în acest an, cu participarea unor scriitori, artiști, sportivi, politicieni și jurnaliști. Programul include, de asemenea, un "Maraton de lectură" în bibliotecile din întreaga țară, precum și acordarea premiului național "Perlele de magie", votat de copii. 

"Marșul cărților" va continua până pe 23 aprilie sub patronajul vicepreședintelui Iliana Iotova.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Structura proprietăților rusești în Bulgaria este neclară

Bulgaria deține informații cu privire la proprietățile companiilor cu implicare rusă, însă amploarea și tipul investițiilor acestora nu sunt pe deplin clare, a declarat ministrul interimar al justiției, Maria Pavlova, ca răspuns la întrebările adresate..

publicat în 01.10.2024 la 14:00
Premierul interimar Dimitar Glavcev

Al doilea grup de bulgari este pregătit pentru evacuarea din Liban

''Al doilea zbor de evacuare din Liban va fi efectuat astăzi în jurul prânzului, cu condiția ca circumstanțele să fie favorabile'', a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev înainte de inaugurarea punctului de control de frontieră reconstruit..

publicat în 01.10.2024 la 13:15

Termenul de depunere a cererilor pentru votul în străinătate expiră la miezul nopții

Termenul până la care bulgarii care locuiesc în străinătate pot depune cereri pentru deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile parlamentare anticipate din 27 octombrie 2024 expiră la 1 octombrie 2024 la miezul nopții.Prin lege, secțiile de votare..

publicat în 01.10.2024 la 13:15