Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Pianista Lora Cekoratova este onorată pentru contribuția sa la comunitatea bulgară din New York

Foto: Consulatul General al Bulgariei la New York

În ajunul zilei de 8 martie, Asociația Consulilor Străini din New York a sărbătorit Ziua Internațională a Femeii printr-o festivitate în cadrul căreia au fost onorate doamnele care au contribuit la o mai bună reprezentare a comunităților lor respective în viața și cultura metropolei.

Consulatul General al Bulgariei la New York a nominalizat-o pe Lora Cekoratova, o pianistă cu o carieră artistică de succes la New York, ea fiind co-fondatoarea inițiativei "Serile de concerte bulgare la New York" și fondatoarea festivalului "Calea nebătătorită: muzică de cameră", care are loc în fiecare an în satul Kovacevița din orașul Goțe Delcev.

Consulul bulgar Anghel Anghelov, vicepreședinte al Asociației Consulilor Străini din New York, i-a înmânat Lorei Cekoratova un certificat special pentru contribuția remarcabilă adusă comunității bulgare. Astfel, ea se situează alături de alte doamne care au primit recunoaștere pentru activitățile lor în favoarea culturii noastre autohtone de peste ocean - cântăreața de operă Stefka Evstatieva, pianista și pedagogul prof. Pavlina Dokovska, Nellie Gibson - filantroapă, și coreografa Elisaveta Yordanova.

Ansamblul "Gorana Dance Folk Ensemble" din New York, creat și condus de doamna Yordanova, a interpretat două dansuri pentru numeroșii invitați din corpul diplomatic. 

De asemenea, a fost prezentat un scurt clip video cu atracții naturale și turistice din Bulgaria, având ca fundal muzical - aflăm din informațiile Consulatului nostru general de la New York - cântecul spațial orbital al Valiei Balkanska "Izlel e Delio haidutin".

Banița (plăcinta), delicatese și vinuri bulgare au completat prezentarea națională în cadrul sărbătorii dedicate femeilor active care nu cruță timpul personal, banii și ideile și contribuie astfel la imaginea țării și culturii lor natale la New York.

Fotografii Facebook/Consulatul General al Bulgariei la New York

Redactor Elena Karkalanova




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Expoziție la Sofia cu ocazia celei de-a 130-a aniversări a nașterii țarului Boris al III-lea

Muzeul Național de Istorie sărbătorește 130 de ani de la nașterea țarului Boris al III-lea cu expoziția „Țarul Boris al III-lea. Personalitate și om de stat”.  Aceasta va fi deschisă astăzi în foaierul central al muzeului. Expoziția va prezenta..

publicat în 03.10.2024 la 11:30

Cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Acuarelă

Cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Acuarelă va avea loc între 2 și 20 octombrie, anunță gazdele Galeriei Nuance din Sofia. Această expoziție reunește 14 artiști din șapte țări - Australia, Bulgaria, Italia, Moldova, Rusia, Taiwan și Suedia...

publicat în 02.10.2024 la 11:30

O seară dedicată lui Georgi Gospodinov la Congresul european al traducerilor literare de la Strasbourg

O seară literară dedicată scriitorului bulgar Georgi Gospodinov (laureat al International Booker Prize 2023) și traducătorilor săi în poloneză, engleză, albaneză, franceză și spaniolă va fi organizată pe 2 octombrie la Congresul European al Traducerii..

publicat în 02.10.2024 la 10:30