Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

A fost aprobată oficial inființarea consulatului României la Plovdiv

Dimitar Beleliev a devenit consul onorific și șef al consulatului României nou inființat

E.S. Brândușa Predescu și consolul onorofic român la Plovdiv Dimitar Beleliev
Foto: Ambasada Republicii România la Sofia

La 21 februarie 2024, ambasadorul României la Sofia a înmânat Exequatur-ul eliberat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria prin care este aprobată înființarea Consulatului României la Plovdiv și numirea domnului Dimitar Kirilov Beleliev în funcția de Șef al Consulatului României la Plovdiv, cu rang de Consul Onorific.

Totodată, cu acest prilej, a fost încheiat și Protocolul între doamna Brândușa Predescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Bulgaria şi domnul Dimitar Beleliev, Consul Onorific al României în Plovdiv, conţinând funcţiile consulare pe care acesta din urmă le poate exercita, respectiv drepturile şi obligaţiile care-i revin, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relațiile consulare, încheiată la Viena, la 24 aprilie 1963.

Domnul Dimitar Beleliev va acţiona în calitate de consul onorific al României în Plovdiv, având drept circumscripţie consulară unitățile administrativ-teritoriale Plovdiv, Lovech, Gabrovo, Haskovo, Kardzali, Smolyan, Pazardzhik, Blagoevgrad, respectiv Kyustendil.

Ambasada României din Sofia anunță pe pagina sa din Facebook următoarele:

”Deschiderea Consulatului Onorific al României la Plovdiv constituie expresia angajamentului României pentru consolidarea relațiilor cu Bulgaria, confirmând astfel caracterul ascendent al relației româno-bulgare oferit de Declarația Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Bulgaria semnată de președinții celor două state la 15 martie 2023.

Noul Consulat Onorific al României la Plovdiv reprezintă o extindere a prezenței instituționale românești în Bulgaria, acesta urmând să contribuie – alături de consulatele onorifice ale României la Burgas și Silistra – la prezență și vizibilitate îmbunătățite pentru țara noastră, la asistență consulară pe plan local pentru cetățenii români, respectiv la schimburi economice, culturale și educaționale consolidate.”




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vară regală la Balcic - expoziție dedicată Reginei Maria

După aproape două luni de "Vara regală la Balcic", proiectul propus de Asociația Culturală Română DAR Development, care marchează centenarul construirii reședinței de vară a Reginei Maria în Palatul Balcic, este aproape de final. După expoziția de..

publicat în 21.06.2024 la 10:30

La Brăila au început festivitățile prilejuite de aniversarea a 155 de ani de la înființarea Academiei Bulgare de Științe

Începutul festivităților prilejuite de cea de-a 155-a aniversare a Academiei Bulgare de Științe a fost dat astăzi în municipiul Brăila, de către președintele Academiei Bulgare de Științe, Acad. Iulian Revalski și participanții la cea de-a 19-a Întâlnire..

publicat în 18.06.2024 la 15:15
Fotografie ilustrativă

Reparațiile la podul Giurgiu-Ruse încep în iulie

Reparațiile preconizate pentru doi ani, la Podul Giurgiu-Ruse sunt așteptate în luna iulie, a anunțat Ministerul Turismului.  Intențiile inițiale erau de a le demara în toamnă, după sezonul turistic de vară, dar din cauza stării critice a podului..

publicat în 18.06.2024 la 10:15