Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Ideea construirii unui baraj și a unei centrale electrice pe Dunăre este resuscitată

Foto: BTA

Compania Națională de Electricitate (NEK) din Bulgaria împreună cu compania românească Hidroelectrica reactualizează un proiect pentru o hidrocentrală pe fluviul Dunărea, situată între Nikopol și Turnu Măgurele, a declarat jurnaliștilor ministrul Energiei, Rumen Radev, la centrala de la Belmeken. Ideea unei centrale electrice pe Dunăre, cu construirea unui baraj care să servească și ca pod, este veche de mai bine de jumătate de secol, amintește investor.bg.

Hidroelectrica are două astfel de centrale împreună cu Serbia, iar experiența companiei poate fi aplicată și aici, potrivit NEK. Lucrările sunt încă într-un stadiu foarte incipient, iar costul presupus al proiectului este de aproximativ 6 miliarde de euro pentru ambele țări, a precizat Gheorghiev.

În trecut, proiectul a fost înghețat, deoarece nivelul mai scăzut al coastei românești ar putea însemna inundarea unor suprafețe mari și a unor insule mici.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cota de calcan pentru Bulgaria a crescut cu 10%

În următorii patru ani, captura permisă pentru calcan în Bulgaria se va situa în intervalul de 82,5 tone. Aceasta reprezintă cu 10% mai mult în comparație cu captura permisă actuală, afirmă Ministerul Agriculturii și Alimentației. Aceeași cotă a fost..

publicat în 08.11.2024 la 15:15

Ministrul Energiei a aflat din presă despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas

Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a declarat în cadrul unui briefing că nici el, nici Ministerul Energiei nu au avut informații despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas. Ieri, Financial Times, citând surse proprii, a raportat că gigantul..

publicat în 06.11.2024 la 15:30
Lukoil Neftohim Burgas

FT: Compania petrolieră rusă Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa din Bulgaria unui consorțiu qatario-britanic

Compania petrolieră rusă de stat Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa bulgară Neftochim, cu sediul în Burgas, pe coasta Mării Negre. Aceasta este cea mai mare din Balcani,  scrie Financial Times . Tranzacția este de așteptat să fie anunțată..

publicat în 06.11.2024 la 13:15