În cadrul unei ceremonii oficiale la Curtea Constituțională, noii judecători aleși din cota parlamentară, Desislava Atanasova și Borislav Belazelkov, au depus jurământul de învestitură. De la eveniment a lipsit președintele Rumen Radev, care a contestat anterior alegerea lor în fața instituției.
Potrivit șefului statului, depunerea jurământului de susținere a Constituției pe fondul unor îndoieli serioase cu privire la încălcarea acesteia este de nesusținut. "Președintele nu acceptă ca vorbele să contrazică faptele și ca ceremonia să înlocuiască principiile", a precizat secretariatul său de presă într-un comunicat difuzat de biroul său.
Cu toate acestea, la ceremonie au participat președintele Adunării Naționale, Rosen Jeliazkov, președintele Curții Supreme de Casație, Galina Zaharova, și președintele Curții Administrative Supreme, Gheorghi Ciolacov.
"În activitățile sale, Curtea Constituțională se bazează pe Constituție, pe principiile fundamentale ale dreptului și pe Legea Curții Constituționale. Pe parcursul celor peste treizeci și doi de ani de existență, Curtea Constituțională și-a apărat independența și va continua să facă acest lucru", a declarat președintele CC, Pavlina Panova.
Absența șefului statului de la ceremonia de depunere a jurământului noilor judecători constituționali nu a rămas fără comentarii din partea partidelor parlamentare.
"Probabil că a fost ocupat cu ceva, nu știu care este programul președintelui". Cu aceste cuvinte a comentat liderul GERB, Boiko Borisov, absența lui Rumen Radev de la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noilor judecători constituționali din cota Adunării Naționale. În cuvintele sale, Desislava Atanasova și Borislav Belazelkov fuseseră aleși printr-o procedură transparentă, în timp ce șeful statului, într-o astfel de situație, decide unilateral - "fără o audiere, fără absolut nimic".
Președintele Mișcării pentru Drepturi și Libertăți DPS, Delian Peevski, a declarat laconic că absența președintelui nu contează: "El este doar un invitat".
Neglijarea de către Rumen Radev a ceremoniei de la CC este o decizie bună, potrivit liderului BSP, Kornelia Ninova. "O apreciem pozitiv, a fost apelul nostru, el l-a ascultat", a adăugat ea.
"Bulgaria nu mai este un stat de drept și nu mai există o Curte Constituțională", a declarat Kostadin Kostadinov, liderul partidului Renaștere. El a mai spus că partidul său încetează să mai creadă în "sistemul judiciar, legal, juridic" din țara noastră și a concluzionat că Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată, DPS și GERB au îngropat legea și Constituția bulgară.
Parlamentul European a aprobat numirea bulgăroaicei Ekaterina Zaharieva în funcția de comisar european. Ea va fi responsabilă de portofoliul "Start-up-uri, cercetare și inovare". După audierea sa de confirmare în Parlamentul European, care a durat mai..
"Susțin alocarea mai multor fonduri în domeniul inovării pentru apărare" - așa a răspuns candidatul bulgar la funcția de comisar european pentru start-up-uri, cercetare și inovare, Ekaterina Zaharieva, la o întrebare a eurodeputatului bulgar Petar..
Comisarul bulgar desemnat pentru Start-up-uri, cercetare și inovare, Ekaterina Zaharieva, va fi audiată astăzi de Comisia pentru industrie, cercetare și energie, în condițiile în care la audierea sa a fost invitată și Comisia pentru cultură. Audierile..
Vicepreședintele Iliana Iotova a calificat noua Adunare Națională aleasă drept „ilegitimă”. Potrivit acesteia, semnalele de încălcări și cererile din ce..
Regiunea Taraclia populată de bulgari și Regiunea Autonomă Găgăuză din Republica Moldova au votat în proporție de peste 90% „nu” la referendumul din 20..
Există un Astfel de Popor (ITN) a colectat 67 de semnături și depun o sesizare la Curtea Constituțională pentru anularea parțială a alegerilor pentru..