Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Turismul raportează depășiri ale nivelurilor de dinaintea pandemiei de Covid

Foto: BTA

„Intrarea țării în Schengen pe calea aerului și pe mare, va facilita accesul turiștilor”, a declarat ministrul Turismului, Zaritza Dinkova, la postul de televiziune bTV. 

„Avem creștere în turism pentru sezonul de vară. Ne concentrăm pe piețele din Europa Centrală. Piețele poloneză, maghiară, cehă, pe de o parte, sunt tradiționale, dar pe de altă parte am început să le redescoperim. Bulgarii optează pentru turism autohton, am avut o creștere a turiștilor bulgari în vară, datele pentru sezonul de iarnă sunt de asemenea bune. Am depășit nivelul de dinainte de Covid 19, iar în decembrie avem deja o creștere de 4,9% față de 2022. Unele piețe sunt foarte surprinzătoare. De exemplu, piața italiană pentru turismul de oraș și de weekend este în creștere cu 48%. Piața din Turcia are o creștere de 22%", a declarat Dinkova. 

Ea a mai spus că piața grecească este un exemplu de condiții de concurență echitabile. „Volumele de turism de incoming și outgoing sunt comparabile, aproape egale", a adăugat ministrul, precizând că turiștii greci sunt interesați de stațiunile de iarnă și de spa, care oferă o calitate excepțională.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Începe publicitatea TV masivă a turismului bulgăresc în 9 țări

Ministerul Turismului a lansat o campanie publicitară internațională la scară largă pe canalele National Geographic și 24 Kitchen, parte a grupului The Walt Disney Company și Warner Bros.  Spoturile TV pentru promovarea Bulgariei ca destinație pentru..

publicat în 21.03.2025 la 12:30

Orașul Plovdiv desemnat Capitala Europeană a Vinului pentru 2025

Orașul Plovdiv a fost desemnat cea mai bună capitală a vinului din Europa pentru anul 2025, conform unui sondaj realizat de prestigioasa organizație de turism European Best Destinations , a anunțat primarul orașului, Kostadin Dimitrov . Cu peste..

publicat în 11.03.2025 la 11:30

Bulgaria participă la Berlin la Internationale Tourismus-Börse (ITB)

„ Bulgaria are un potențial turistic unic și suntem aici pentru a-l prezenta în cel mai bun mod ”, a declarat ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, cu privire la participarea țării la cea mai mare expoziție internațională de turism din lume..

publicat în 05.03.2025 la 12:30