Echipele naționale de fotbal ale României și Bulgariei, se vor întâlni într-un meci amical, marți, 4 iunie. Întâlnirea este una de pregătire a naționalei noastre pentru participarea la turneul final al Campionatului European din Germania.
Meciul se va disputa pe stadionul Steaua din București, iar ora de începere, va fi anunțată ulterior.
Între cele două țări, până acum s-au disputat 33 de meciuri. Bulgaria a câștigat 9 dintre ele, 6 dispute s-au încheiat la egalitate, iar 18 au fost câștigate de români.
Atacantul clubului grec PAOK Kiril Despodov este Fotbalistul nr. 1 al Bulgariei pentru anul 2024. El câștigă premiul pentru a 4-a oară consecutiv și pentru a 5-a oară în total. Despodov a fost onorat pentru prima dată în 2018 și a fost constant în top în..
Bulgăroaica Milena Todorova a terminat pe locul doi la startul de 12,5 km al Cupei Mondiale de biatlon din centrul de iarnă sloven Pokljuka. Todorova a doborât toate cele 20 de ținte, fiind la 16,4 secunde în spatele învingătoarei Lou Jeanmonot..
Ivan Vezyuv a câștigat aurul în proba de 100 de metri schi fond la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics de la Torino. În aceeași disciplină, alți doi sportivi bulgari au urcat pe podium în divizii diferite - Asya Todorova și Darina Bogdanova au..
Grigor Dimitrov a fost nevoit să joace un meci de trei seturi cu Valentin Vaschro, locul 255 mondial, dar în cele din urmă a reușit să se califice în..
Două dintre cele mai talentate jucătoare ale Clubului de tenis Haskovo 2015 au urmat o săptămână de pregătire la una dintre cele mai prestigioase academii..
Campionul olimpic Magomed Ramazanov a câștigat titlul european la categoria 86 kg lupte libere în cadrul campionatelor de la Bratislava. În lupta finală..