Proiectul Vecinii va prezenta Bulgaria la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, între 20 aprilie și 24 noiembrie 2024. Acesta a fost selectat din 17 candidaturi, s-a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă speciale organizate de Ministerul Culturii, organizatorul Pavilionului Bulgariei în Italia. Vecinii scoate la lumină amintirile reduse la tăcere și estompate ale supraviețuitorilor violențelor politice ale regimului comunist din Bulgaria între 1945-1989 și examinează moștenirea lor problematică în prezent.
Prin intermediul obiectelor interactive, al instalațiilor video și sonore ale unor narațiuni autentice din acea perioadă, publicul va experimenta interpretarea bulgară a motto-ului Bienalei din acest an stabilit de curatorul acesteia, Adriano Pedrosa - "Stranieri Ovunque" (Străini peste tot).
Autorii proiectului bulgar sunt artista vizuală, scriitoarea și cercetătoarea Krasimira Buțeva de la University of the Arts London, istoricul prof. Liliya Topuzova de la Universitatea din Toronto și Julian Chehirian, doctorand în istoria științei la Universitatea Princeton. Sarcina curatorială la granița dintre artă, politică și istorie îi este încredințată lui Vasil Vladimirov, licențiat în istorie modernă și politică la Royal Holloway, Universitatea din Londra și master în sociologie politică la London School of Economics and Political Science.
Pavilionul național al Republicii Bulgaria este organizat de Ministerul Culturii și produs de Galeria Națională de Artă și de comisarul Nadejda Giacova, șefa Arsenalului din Sofia - filiala Muzeului de Artă Contemporană a Galeriei Naționale de Artă. Informațiile sunt furnizate de reporterul Radio Bulgaria, Vesela Krâsteva.
Așteptați mâine mai multe informații pe această temă de la Radio Bulgaria.
Mai mult de 35% dintre locuitorii țării susțin ideea unei anulări complete a alegerilor parlamentare anticipate din 27 octombrie, arată un sondaj național finanțat și realizat în comun de bTV și agenția sociologică Market Links. 26% dintre respondenți..
Cea mai tânără bunică din Bulgaria are doar 28 de ani, a declarat pentru BNR doctorul Antonio Dushepeev, șeful Maternității de la Spitalul Universitar Multiprofil din Burgas. Numai anul trecut, la spital au avut loc 149 de nașteri de fete minore,..
Consiliul de Miniștri a aprobat un proiect de acord de donație între Organizația Mondială a Sănătății și Bulgaria pentru o contribuție voluntară de 100 de mii de euro pentru a sprijini activitățile Organizației în Gaza. Finanțarea va fi asigurată din..
Un marș de protest sub sloganul „Nici una mai mult”, organizat de asociația Mobilizări feminine, va avea loc astăzi, de Ziua internațională pentru..