Mai mult de jumătate dintre albanezi privesc cu optimism spre 2024
57% dintre albanezi cred că noul an 2024 va fi mai bun decât cel trecut, doar 11% îl privesc cu pesimism și 32% au așteptări neutre. După acest indicator, Albania se află printre primii 5 optimiști din lume, conform rezultatelor sondajului internațional anual al Gallup International "La sfârșit de an". Albanezii se regăsesc, de asemenea, în Top 5 optimiști în ceea ce privește așteptările lor de la economie. Pentru 54% dintre ei, aceasta va aduce prosperitate, iar pentru doar 12% - dificultăți economice. Albania se află, de asemenea, în primele cinci țări care cred că anul 2024 va fi mai pașnic decât 2023. Așa cred 45% dintre locuitorii din țara balcanică. Prin comparație, doar 9% dintre bulgari sunt încărcați de un optimism similar.
Proteste ale opoziției în Serbia după alegerile din 17 decembrie
Principala coaliție de opoziție, Serbia împotriva Violenței, care s-a clasat pe locul al doilea la alegerile parlamentare din 17 decembrie, cu 23,5% din voturi, după Partidul Progresist Sârb, aflat la putere, al președintelui Aleksandar Vucic (46%), consideră că alegerile au fost fraudate. Acesta a fost motivul protestelor care au blocat centrul capitalei sârbe. Deputatul Radomir Lazovic a anunțat că reprezentanții opoziției vor căuta sprijin internațional pentru formarea unei comisii internaționale independente care să investigheze neregulile din jurul votului din 17 decembrie. La rândul său, președintele Vucic a declarat că nu va permite opoziției, reunită în jurul coaliției Serbia împotriva Violenței, să fure voința poporului. "Vox populi, vox dei. Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu. Nu le vom permite să fure", a declarat Vucic la televiziunea Pink, citat de BTA. Pe 30 decembrie, în 30 de secții de votare vor avea loc alegeri repetate. Opoziția a promis să blocheze centrul orașului Belgrad în semn de protest pe 29 decembrie, deoarece un vot repetat "nu poate anula frauda".
Macedonia de Nord a respins cererea de echipament militar din partea Ucrainei
Macedonia de Nord a decis să nu dea curs solicitării Ucrainei, făcută în urmă cu o lună, de a primi un nou ajutor militar. În cadrul briefingului său anual, ministrul Apărării, Slavianka Petrovska, a declarat că echipamentul solicitat de Ucraina este necesar și este folosit în Macedonia de Nord, relatează Slobodna Evropa. Cu toate acestea, Petrovska a precizat că Macedonia de Nord este deschisă la noi antrenamente ale soldaților ucraineni pe teritoriul său. În cererile anterioare, Macedonia de Nord a donat deja avioane și tancuri pentru a apăra Ucraina de invazia rusă, a precizat ziarul.
Grecia și a luat rămas-bun cu legenda muzicală Vassilis Karas
Grecia și-a luat rămas bun de la idolul său Vassilis Karas. Celebrul cântăreț grec, care s-a luptat cu cancerul, a murit în ajunul Crăciunului, la vârsta de 70 de ani, în orașul său drag, Salonic. Numeroși admiratori din țară și din străinătate s-au adunat la Salonic pentru a-și lua rămas bun de la legendă. L-au întâmpinat cu o mare de flori, cu cântecele sale, cu lacrimi și cu scandări de "Nemuritor". Ulterior, cântărețul a fost înmormântat în satul său natal Kokinohori, lângă Kavala. Într-un interviu acordat showmanului bulgar Slavi Trifonov în timpul vizitei acestuia în Bulgaria în 2017, când a fost întrebat cum a suportat să cânte pe scenă timp de 40 de ani, Karas a spus: "Nu doar iubesc cântecul, îl ador. Și voi rămâne un slujitor al cântecului". Înainte de a deveni cântăreț, compozitor și textier, Vasilis Karas a fost reparator auto. În timpul carierei sale muzicale, însă, albumele sale au fost de aur și de platină.
Compilat de Miglena Ivanova
Fotografii: twitter.com/VisitTirana, BGNES, cnn.gr, tribuna.mk.
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională. Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru..