Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Donațiile pentru „Crăciunul bulgăresc” au depășit 2,5 milioane BGN

Foto: Arhivă

Peste 2,5 milioane BGN (1,2 milioane de euro) au fost donate după încheierea spectacolului caritabil "Crăciunul bulgăresc", care a avut loc aseară la Teatrul Național Ivan Vazov din Sofia, a anunțat secretariatul de presă al șefului statului. Cea de-a 21-a campanie desfășurată anul acesta sub patronajul președintelui, s-a intitulat "Dăruiește speranță unui copil aflat în dificultate" și s-a desfășurat în sprijinul intervențiilor chirurgicale pentru copii. 

Misiunea inițiativei este de a crește gradul de conștientizare cu privire la diferitele intervenții pentru copiii cu boli congenitale și dobândite și de a ajuta la diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea în timp util a acestora.

În fiecare an, peste 550 de copii primesc donații, iar 25 de spitale din întreaga țară beneficiază de echipamente medicale de înaltă tehnologie.

Spectacolul a inclus cântece bulgare îndrăgite, acompaniate de Orchestra Simfonică a Radioului Național Bulgar, în prezența președintelui Rumen Radev și a soției sale Desislava Radeva, a reprezentanților instituțiilor de stat, a diplomaților, a donatorilor, a ambasadorilor campaniei, a medicilor și a copiilor susținuți de Crăciunul bulgăresc.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul de Crăciun de la Sofia va începe în această seară în fața Palatului Național al Culturii

Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia ediție a festivalului începe la ora 18.30 cu un program bogat și atracții - а roata Ferris, un carusel și..

publicat în 22.11.2024 la 18:30

Trafic intens de TIR-uri lângă Podul peste Dunăre, la granița cu România

Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..

publicat în 22.11.2024 la 17:00

Parchetul European efectuează percheziții în patru orașe bulgare pentru presupuse fraude cu fonduri UE

La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..

publicat în 22.11.2024 la 15:30