Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele va acționa în instanță "experimentul" cu Constituția

Modificările în legea fundamentală a Bulgariei sunt un fapt real

Foto: BGNES

Președintele Rumen Radev a declarat ieri, în cadrul unui briefing, că va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu amendamentele la Constituție care au fost adoptate în cele din urmă de către Parlament în cursul zilei de ieri. "Bulgarii vor plăti un preț greu pentru experimentul cu Constituția și, în calitate de șef de stat, este de datoria mea să sesizez Curtea Constituțională", a declarat el jurnaliștilor în legătură cu amendamentele la legea fundamentală a Bulgariei care au fost adoptate definitiv astăzi. Potrivit lui Radev, prin permiterea cetățeniei străine în guvernul țării - pentru parlamentari și miniștri, guvernul a arătat că existența unor standarde duble de loialitate față de Bulgaria nu este o problemă pentru ei. În opinia sa, modificările votate nu vor rezolva problemele majore ale justiției și nu vor garanta dreptatea pentru cetățenii bulgari - care este scopul pentru care au fost inițiate.

Ieri, parlamentarii au adoptat amendamentele la Constituție în a treia și ultima lectură, votând în ordine alfabetică, ridicându-se de pe scaune și declarându-se pentru, împotrivă sau abținându-se. 

În total, au votat 237 de deputați. "Pentru" au fost 165, de la GERB-SDS, "Continuăm schimbarea-Bulgaria Democratică" (PP-DB) și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți. "Împotrivă au fost 71, de la Partidul Socialist Bulgar, Renaștere și Există un Astfel de Popor. Deputatul Boiko Rașkov de la PP-DB a votat cu "abținere". Anunțul rezultatelor a fost urmat de aplauze și ridicări în picioare în sala de plen.

Înainte de aceasta, liderul partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov, a făcut o declarație cu privire la îndepărtarea Monumentului Armatei Sovietice și la guvernarea țării. Din cauza "limbajului extrem de urât" din aceasta, el a primit o "mustrare" din partea președintelui parlamentului. PP-DB a emis, de asemenea, o declarație împotriva comportamentului și a evenimentelor din parlament ale "Renașterii".




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a sprijinit viziunea comună a UE pentru pace în Ucraina

„ UE trebuie să rămână unită și previzibilă în sprijinul său total pentru Ucraina ”, a afirmat premierul Rosen Zhelyazkov, în discursul său înainte de cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina găzduită de președintele francez Emmanuel..

publicat în 20.02.2025 la 13:00
Ministrul Apărării, Atanas Zapryanov

Miniștrii le prezintă deputaților „chestionarul” SUA

Parlamentul îi va audia astăzi pe ministrul Apărării, Atanas Zapryanov, și pe ministrul de Externe, Georg Georgiev, cu privire la un "chestionar" pregătit de SUA pe probleme legate de disponibilitatea Bulgariei de a participa la o operațiune militară..

publicat în 20.02.2025 la 09:00

Premierul bulgar va participa prin legătură video la reuniunea europeană privind Ucraina

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov va participa pe 19 februarie la cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron, a declarat serviciul de presă al guvernului. Bulgaria a primit o invitație din..

publicat în 19.02.2025 la 11:30