Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Este un mit faptul că sectorul gri din economia bulgară este cel mai mare din UE

Foto: БТА

Economia bulgară iese la lumină într-un ritm care o aduce din ce în ce mai aproape de reperul european de 85%. 

Un studiu realizat de Asociația Capitalului Industrial arată că 23% din economia țării a fost scoasă la lumină, în ultimii 12 ani. Economia bulgară recuperează din urmă procentul mediu european de economie ușoară, dar rămâne mult în urma liderilor din clasament, țările scandinave și din nordul Europei. Din 2010, când a început studiul, ponderea economiei subterane s-a redus cu 15%, a declarat pentru Radioul Național, Directorul executiv al asociației, Dobrin Ivanov. 

"Cred că Bulgaria este arătată pe nedrept ca fiind cea mai gri și cea mai coruptă", a spus Ivanov. A existat doar o încetinire a acestei tendințe în timpul crizei financiare din 2014 și în perioada de vârf a pandemiei Covid-19 din 2020.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Câmp de floarea soarelui din Dobrogea de Sud

Referendumul privind centrale eoliene din Dobrici, sub semnul întrebării

Guvernatorul regional din Dobrici, Rumen Rusev, a trimis decizia de a organiza un referendum local privind construirea de parcuri eoliene înapoi pentru discuții suplimentare. Consiliul municipal Dobrici decisese ca referendumul local să fie organizat,..

publicat în 12.09.2024 la 13:15

Banca Națională a Bulgariei înăsprește criteriile de acordare a creditelor pentru locuințe

De la 1 octombrie, BNB înăsprește criteriile băncilor în acordarea creditelor pentru locuințe. Decizia Băncii Centrale vine în urma unei analize care arată o creștere pronunțată a creditării pe acest segment și accelerarea acesteia în al doilea trimestru..

publicat în 12.09.2024 la 09:30
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Bulgaria E.S. dna Dai Qingli

E.S. dna Dai Qingli: Bulgaria și China au o cooperare practică pe care sperăm să o aprofundăm

Bulgaria și China au stabilit relații diplomatice în urmă cu 75 de ani - în 1949. Un an mai târziu, Republica Populară Chineză și Republica Populară Bulgaria, cum se numea atunci această țară, au făcut schimb de ambasadori, dezvoltând relații la scară..

publicat în 11.09.2024 la 14:45