Stadionul Arena Arda din orașul Kargiali este pregătit să găzduiască la 16 noiembrie calificarea europeană de fotbal dintre echipele naționale ale Bulgariei și Ungariei, a anunțat primarul din Kargiali, Erol Mümün. Se așteaptă ca UEFA să confirme meciul după ce municipalitatea din Plovdiv a refuzat să pună la dispoziția Uniunii Bulgare de Fotbal (BFU) stadionul Hristo Botev din cauza unor reparații.
Președintele Uniunii Bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, a cerut statului să permită desfășurarea meciului Bulgaria-Ungaria, deoarece țara va fi dată afară din UEFA și "consecințele vor fi catastrofale". El a declarat că refuzul municipalității din Plovdiv de a accepta meciul reprezintă o ingerință a statului în activitatea Uniunii Bulgare de Fotbal, ceea ce este inadmisibil conform regulilor UEFA.
Uniunea Bulgară de Fotbal a cerut ca meciul să se joace în afara Sofiei și fără public, deoarece se teme de proteste ale fanilor împotriva conducerii fotbalului bulgar.
Milena Todorova a obținut cel mai mare succes al biatlonului feminin bulgăresc din ultimele două decenii, după ce a terminat pe locul 3 în sprintul de 7,5 km la Cupa Mondială de la Oberhof, în Germania. Atleta de 26 de ani din Troian, care a revenit la..
Albert Popov a triumfat în slalomul din Madonna di Campiglio, Italia. Cel mai bun schior bulgar a obținut prima victorie din carieră în Cupa Mondială după o a doua manșă de excepție. El a ocupat locul 8 după prima manșă, dar în a doua manșă a fost cel..
Albert Popov a triumfat în slalomul din Madonna di Campiglio, Italia. Cel mai bun schior bulgar a obținut prima victorie din carieră în Cupa Mondială după o a doua manșă remarcabilă. El era pe locul 8 după prima manșă, dar în manșa a doua a..
Veteranul snowboarder sloven Žan Košir a câștigat slalomul uriaș paralel masculin în Val St. Come, Canada, după ce l-a învins în finală pe austriacul..