Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Singurului corespondent al unei instituții de presă bulgară în Rusia, i s-a cerut să părăsească țara

Radioul Național Bulgar: Expulzarea lui Anghel Grigorov din Rusia este un act pur politic și este în detrimentul libertății de acces la informație

Rusia i-a ordonat corespondentului Radioului Național Bulgar din Moscova, Anghel Grigorov, să părăsească țara, ca răspuns la decizia autorităților bulgare de a-l expulza din Bulgaria pe corespondentul Rossiyskaya Gazeta, Alexander Gatsak. 

Într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului rus de Externe se arată că lui Anghel Grigorov, colegul nostru, i s-a ordonat să predea documentele de acreditare ca "măsură în oglindă" -replică la "supravegherea" lui Gatsak de către Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) din Bulgaria, care l-a declarat  „amenințare la adresa securității naționale”. 

"Ghidându-ne după principiile libertății presei și cooperării pragmatice, Rusia va fi gata să ia în considerare posibilitatea reluării activității corespondentului BNR la Moscova, dacă guvernul bulgar va lua la rândul său o decizie pozitivă de acreditare a jurnalistului Rossiiskaya Gazeta din Sofia", a precizat ministerul rus de Externe. 

Astăzi, Anghel Grigorov a fost informat despre această decizie de către un oficial al Departamentului de Informare și Presă al ministerului rus de Externe. "Persoana care mă contactează în toate problemele importante. Marți, 7 noiembrie, trebuie să îmi predau personal acreditarea la sediul ministerului rus de Externe. Nu este încă clar până la ce dată trebuie să părăsesc teritoriul Federației Ruse. Bănuiesc că voi fi informat la întâlnirea de marți", a declarat Grigorov pentru BNR. Potrivit acestuia, începând de astăzi nu mai are voie să își îndeplinească atribuțiile de corespondent al Radioului Național Bulgar. 

Radioul Național Bulgar a difuzat un comunicat privind retragerea acreditării și expulzarea din Federația Rusă a corespondentului postului public de radio Anghel Grigorov, în care se afirmă: "Conducerea Radioului Național Bulgar declară categoric că pe parcursul activității sale de corespondent la Moscova, timp de peste 6 ani, colegul nostru Anghel Grigorov a respectat cu strictețe standardele internaționale profesionale și etice jurnalistice. Expulzarea din Rusia a singurului corespondent al unui organ de presă bulgăresc este un act pur politic și este în detrimentul libertății de acces la informație. BNR este dezamăgit de încercarea de a folosi acreditarea corespondentului nostru la Moscova ca instrument de presiune și monedă de schimb din partea Rusiei."




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul Jeliazkov se întâlnește cu vicepreședintele americane Vance la Paris

Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...

publicat în 11.02.2025 la 16:15

Bulgaria și SUA se pregătesc să aprofundeze cooperarea în domeniul energiei

Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..

publicat în 11.02.2025 la 15:30

Ministerul Afacerilor Externe va continua cooperarea cu Muftiatul General

Ministrul de Externe Georg Georgiev s-a întâlnit cu Marele Muftiu Dr. Mustafa Haji, informează BTA. Georgiev a subliniat rolul important al liderilor confesiunilor stabilite în Bulgaria în menținerea modelului unic de coexistență pașnică, toleranță și..

publicat în 11.02.2025 la 13:30