Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii din Chicago i-au omagiat pe iluminiștii naționali

7 dintre ei au primit un certificat pentru că au promovat examenul de limba bulgară

Foto: Facebook

Ziua Trezirii Naționale a fost sărbătorită în mod solemn la Școala duminicală bulgară John Atanasoff din Chicago, SUA, informează Consulatul nostru general de acolo. În fața portretelor marilor literați și iluminați bulgari, copiii au recitat poezii patriotice.


"Cunoașterea limbii și istoriei bulgare, împreună cu educația în familie, reprezintă baza identității bulgare a mii de copii din America și din întreaga lume", a subliniat consulul general al Bulgariei la Chicago, Svetoslav Stankov, într-o postare pe Facebook.


În timpul festivității, 7 copii de la Școala John Atanasoff au primit certificate pentru că au trecut cu succes examenul de limbă bulgară, care face parte din programul "Seal of Bilingualism".


Dobândirea "Seal of Biliteracy" este o dovadă de cunoaștere a unei limbi suplimentare în afară de limba engleză, ceea ce permite ca abilitățile lingvistice în limba bulgară ale copiilor de origine bulgară să se reflecte în diplomele lor de studii secundare. De asemenea, Seal of Biliteracy le oferă un avantaj la înscrierea la universități din SUA, cu 3 credite pentru studenții nou admiși. 


În mod tradițional, sărbătoarea s-a încheiat cu un cor bulgăresc.

Foto pagina de Facebook a Consulatului General al Bulgariei la Chicago




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Literatura bulgară pe scena internațională este tema unei conferințe la Sofia

O conferință dedicată parcursului literaturii bulgare pe scena internațională va avea loc pe 28 septembrie 2024 la Hyperspace Social Tech Hub din Sofia. Evenimentul face parte din ”Studio-ul de toamă pentru traducere literară”, potrivit organizatorilor..

publicat în 28.09.2024 la 11:00

Peste 250 de vinuri participă la Festivalul Vinului și Patrimoniului Augustiada

Peste 250 de vinuri participă în acest an la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Vinului și Patrimoniului Cultural „Augustiada” din Stara Zagora. Acesta se deschide în această seară, la ora 17.30, cu o paradă a candidatelor la Regina Augustiada, a..

publicat în 27.09.2024 la 15:00

O delegație a Crucii Roșii vizitează Galaxy Leader, nava sechestrată în Yemen

O echipă a Crucii Roșii internaționale a vizitat un echipaj format din 25 de membri la bordul navei Galaxy Leader, care a fost deturnată anul trecut de rebelii houthi susținuți de Iran și care este ancorată în orașul-port Hodeidah - un bastion al..

publicat în 27.09.2024 la 10:30