Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Decizia lui Rumen Radev de a apăra Gazprom este o rușine pentru instituția prezidențială

Foto: BGNES

Președintele Rumen Radev a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu taxa de transport al gazelor naturale, dar acest lucru nu va împiedica punerea în aplicare a legii și aștept primele încasări pe 14 noiembrie, a declarat ministrul de Finanțe, Assen Vassilev. El a adăugat că toate țările care folosesc rețeaua de transport al gazelor prin țara noastră vor trebui să dovedească dacă combustibilul este rusesc.

Ministrul l-a acuzat pe șeful statului că nu ia apărarea interesului național, ci pe cea a Gazprom. "Interesul național este interesul Republicii Bulgaria, nu al Federației Ruse sau al Gazprom", a subliniat el în cadrul unui briefing. 

Premierul Nikolai Denkov a comentat, de asemenea, intenția lui Rumen Radev de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la taxele pentru transportul gazului rusesc. 

"Președintele nu protejează în niciun fel interesele bulgare, iar dacă protejează sau nu interesele străine - să se gândească fiecare pentru sine. Poate că el protejează interesele altor țări - Rusia, Ungaria, Serbia, nu știu, dar nu protejează interesele Bulgariei", a declarat premierul de la Bruxelles. 

Premierul a reamintit că toate informațiile privind taxa au fost trimise Comisiei Europene, dar nimeni nu a spus încă că nu este legitimă.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Recomandări pentru conducătorii auto care tranzitează Bulgaria, elaborate de Ministerul de Interne

Polițiștii rutieri din cadrul Direcției Generale a Poliției Naționale bulgare au pregătit recomandări în limbile română, greacă și turcă, pentru șoferii aflați în tranzit pe teritoriul Bulgariei. În mod tradițional, în această perioadă a anului,..

publicat în 31.07.2024 la 16:30

De la bordul fregatei Drazki, președintele a cerut ca modernizarea Forțelor Navale să continue

Procesele de modernizare a Forțelor Navale trebuie să continue, a îndemnat președintele Rumen Radev. La bordul fregatei Drazki din Marea Neagră, președintele, ministrul adjunct al apărării Radostin Iliev și comandantul Marinei, contraamiralul Kiril..

publicat în 12.07.2024 la 14:00
Nikolai Markov

Gruparea parlamentară a formațiunii "Măreție" s-a dezmembrat, Consiliul Atlantic face apel la formarea guvernului

Consiliul Atlantic din Bulgaria a făcut apel la toți "parlamentarii cu orientare euro-atlantică" să sprijine cabinetul GERB- SDS propus. Documentul de poziție al Consiliului afirmă: "Dacă cei de "Continuăm Schimbarea - Bulgaria democrată" nu doresc să..

publicat în 03.07.2024 la 10:30