Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Kris Gran își prezintă albumul de debut la Sofia

Foto: Rumina Gheorghieva

Una dintre cele mai lirice voci tinere din muzica pop - Kris Gran, este gata cu mult muncit și așteptat albumul său de debut. Numele său Două Inimi reunește piesele din el dedicate iubirii. În această seară, cântărețul și compozitorul Kris Gran își prezintă albumul printr-un concert la Sofia.

În spatele pseudonimului Kris Gran se află Cristian Grănciarov. De la vârsta de 6 ani a cântat la pian în orașul său natal Burgas, iar la 9 ani, tatăl său a început să-l învețe chitara. După ce a cucerit inimile tuturor iubitorilor de muzică prin participarea sa la formatul TV Vocea Bulgariei în 2017 în echipa lui Grafa, a absolvit "Canto pop și jazz" și "Pedagogia educației muzicale" la Academia de Muzică din Sofia.


În urmă cu trei ani, Kris Gran a început să lucreze la albumul său de debut Două Inimi, care este acum o realitate. Acesta conține 9 melodii care îmbină stilul pop cu hip-hop, reggaeton, disco și chiar un sound mai dur.

"Cântecele spun povești diferite. Unele dintre ele au ieșit din imaginația mea, altele - din evenimente reale din viața mea", spune Kris Gran, care a scris muzica și versurile tuturor melodiilor sale. Kris Gran a lucrat la aranjamentele de pe Două Inimi cu chitaristul Hristo Neicev și basistul Emilio Marholev, cu care urcă pe scenă și în concertele sale.

Două Inime este realizat cu sprijinul financiar al municipalității din Burgas, iar concertul din barul Vineri din capitală, cu care Kris își va prezenta live albumul de debut, este susținut financiar de Fondul Național de Cultură.

Foto Magdalena Mihranova, Ivan Bacivarov, Rumina Gheorghieva




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Irina Florin - Mai Aproape

Irina Florin, care a apărut pe scena muzicii bulgare la începutul anilor 1980, a devenit una dintre icoanele genului pop bulgăresc în anii 1990. Ultimul ei cântec, intitulat Mai Aproape, spune din nou o poveste despre dragoste. Cântecul combină un sunet..

publicat în 17.10.2024 la 14:00

Theodosiе Spasov prezintă ''Balkan Moods'' la Geneva

Renumitul interpret bulgar de kaval Theodosiе Spasov va susține un concert în această seară la Geneva, Elveția. Concertul începe la ora 20.00 în Sala Frank-Martin și se intitulează ”Balkan Moods”. Theodosii Spassov va concerta alături de alți patru..

publicat în 08.10.2024 la 14:45

Cvartetul românesc Quad Aces va concerta la Sofia

”Călătorie muzicală: de la rădăcini, spre lume” - acesta este numele concertului cvartetului românesc Quad Aces (Careul de Ași), care va avea loc la Sofia pe 12 octombrie 2024, ora 19:00, la Filarmonica din Sofia. Organizatorii acestuia sunt Ambasada..

publicat în 30.09.2024 la 17:00