Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Poliția economică îi investighează pe liderii protestului pentru energie, spune deputatul Toșko Iordanov

Foto: BGNES

Protestele și blocarea unor drumuri cheie continuă pentru a cincea zi de către minerii și lucrătorii din energie nemulțumiți de planurile teritoriale ale guvernului pentru o tranziție justă la o economie verde a cărbunelui. 

O întâlnire între premierul Nikolay Denkov, miniștri și deputați și reprezentanți ai minerilor și lucrătorilor din energie care protestează are loc astăzi în parlament. 

Între timp, Toșko Iordanov, președintele grupului parlamentar al partidului Există un Astfel de Popor, a declarat că poliția economică investighează doi dintre liderii sindicali ai protestului. Iordanov a mai precizat că până acum nu s-a ajuns la niciun consens în cadrul discuțiilor cu protestatarii din parlament. "Sindicatele nu sunt optimiste cu privire la negocieri", a declarat liderul Podkrepa, Dimitar Manolov, înainte de întâlnire.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei noi judecători constituționali depun jurământul

Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala de ședințe deschise a Curții Constituționale.După depunerea jurământului, noii judecători..

publicat în 14.11.2024 la 13:15

Deputații nu reușesc din nou să aleagă președintele Parlamentului

Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..

publicat în 13.11.2024 la 17:45
Radostin Vasilev, liderul partidului Sabie

Tribunalul orașului Sofia suspendă procesul împotriva liderului partidului Sabie, Radostin Vasilev

Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..

publicat în 13.11.2024 la 17:00