Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Azi au fost prăznuite Sfintele Mucenițe Sofia, Credință, Nădejde și Dragoste

Foto: Arhiva BNR

Biserica ortodoxă bulgară a cinstit astăzi memoria Sfintelor Mucenițe Sofia, Credința, Nădejdea și Dragostea, precum și virtuțile pe care le personifică. 

Potrivit tradiției, Sofia, al cărei nume înseamnă înțelepciune, și cele trei fiice ale sale, Credința, Speranța și Iubirea, au fost pedepsite să  pătimească, de către împăratul păgân Hadrian pentru că și-au mărturisit deschis credința în Hristos. Împăratul le-a a ordonat să se lepede și să aducă ofrande zeiței Artemis, dar refuzul lor le-a dus la moarte martirică. 
17 septembrie este, de asemenea, sărbătoarea orașului Sofia, zi aleasă printr-o decizie a Consiliului Municipal din Sofia în 1992. /DC 



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Comorile Muzeului Național Istoric și Arheologic Bisericesc din Sofia prezentate într-o nouă carte

Cartea „Icoane din Muzeul Istoric și Arheologic al Bisericii Naționale” - o lucrare uriașă de peste 500 de pagini, cu peste 700 de fotografii publicate și articole științifice însoțitoare, a fost prezentată oficial în urmă cu câteva zile. Ediția unică..

publicat în 19.03.2025 la 15:30
Ilian Ciolev, profesor de școală la Razgrad

62% dintre părinți sunt împotriva unei materii obligatorii „Religie” în școli, arată un sondaj

62% dintre părinți sunt împotriva unei materii obligatorii „Religie” în școli, arată un sondaj 62% dintre părinți sunt categoric împotriva introducerii unei materii obligatorii „Religie și creștinism ortodox”, și doar 10% consideră că lipsa educației..

publicat în 13.03.2025 la 17:45

CEDO declară nelegitimă încă o plângere a unei Biserici împotriva Bulgariei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat inadmisibilă plângerea Bisericii Creștine Ortodoxe și a altora împotriva Bulgariei. Decizia a fost luată în unanimitate la 6 martie și este definitivă, a declarat Ministerul Justiției. Motivul..

publicat în 12.03.2025 la 12:30