Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Croația își declară sprijinul pentru aderarea Bulgariei la Schengen

Mariya Gabriel și Gordan Grlić Radman
Foto: BGNES

Bulgaria a îndeplinit toate criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen și se așteaptă să adere până la sfârșitul acestui an, a declarat vicepremierul și ministrul bulgar al afacerilor externe, Mariya Gabriel, după o întrevedere, la Sofia, cu ministrul croat de externe, Gordan Grlić Radman. Ministrul Radman a reafirmat sprijinul țării sale pentru aderarea Bulgariei la spațiul Schengen. Vizita ministrului Gordan Grlić Radman are loc la invitația Mariyei Gabriel și este prima vizită oficială în Bulgaria a unui ministru de externe după formarea noului guvern bulgar, la 6 iunie anul acesta, precizează Ministerul bulgar de Externe.

Ministrul croat de externe s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele Rumen Radev. Un zbor direct Sofia-Zagreb ar contribui la consolidarea contactelor dintre cetățenii și întreprinderile din cele două țări, au remarcat Gordan Grlić Radman și Rumen Radev. În timpul întâlnirii, aceștia au confirmat, de asemenea, sprijinul pentru integrarea europeană a Balcanilor de Vest.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

PP-DB repsinge posibilitatea ca Boyko Borissov să devină premier

„Pentru noi, Boyko Borisov în funcția de prim-ministru al Bulgariei este o propunere absolut inacceptabilă, nu vom participa la comerțul pentru posturi.” Așa au răspuns cei de la „Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată, propunerii liderului GERB,..

publicat în 26.11.2024 la 08:30
Boiko Borisov

GERB spune că va purta negocieri privind formarea unui cabinet doar cu participarea liderilor de partid

”Vor avea loc negocieri cu participarea liderilor de partid numai dacă acestea sunt pentru formarea unei majorități guvernamentale și a unui guvern stabil”, a declarat partidul GERB în cadrul unei ședințe de informare după o reuniune a comisiei executive..

publicat în 25.11.2024 la 16:30
Desislava Radeva și Rumen Radev în Vietnam

Rumen Radev se va întâlni cu conducerea de stat și politică din Vietnam

Președintele Rumen Radev, care împreună cu soția sa Desislava Radeva se află într-o vizită oficială în Vietnam, va fi întâmpinat cu o ceremonie la palatul prezidențial din Hanoi. Acolo, el va purta discuții cu șeful statului vietnamez Luong Cuong, iar..

publicat în 25.11.2024 la 08:30