Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Numărul victimelor inundațiilor din municipiul Tsarevo a ajuns la patru

Foto: BGNES

A fost găsit cadavrul celei de-a patra victime a inundațiilor din regiunea Tsarevo - este vorba de Dr. Daniela Yordanova, fiica judecătoarei Maria Moskova, decedată și ea, a anunțat Ministerul de Interne-Burgas. Cele două femei și-au găsit sfârșitul în timp ce încercau să iasă din mașină, fiind prinse de ape, pe unul din podurile prăbușite. Celelalte victime ale inundațiilor au fost doi bărbați. 

Deocamdată, nicio altă persoană nu este dispărută saunu poate fi găsită, a declarat comisarul superior Emil Pavlov, directorul Direcției regionale a ministerului de Interne din Burgas. "Trecem la cea de-a doua etapă, și anume curățarea drumurilor și refacerea infrastructurii rutiere compromise", a adăugat el. 

Procuratura din Burgas a început deja o anchetă privind cauzele care au dus la dezastru. 

"Mă aștept la o mobilizare totală a autorităților de stat și locale, astfel încât comunicațiile și pagubele să fie restabilite cât mai repede posibil", a declarat președintele Rumen Radev. El a mai spus că va vizita zonele calamitate cu prima ocazie.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

La mulți ani (89), Radio Bulgaria!

Pe 16 februarie 2025, Radio Bulgaria își sărbătorește cea de-a 89-a aniversare. De-a lungul acestor ani, media noastră multilingvă a fost nu numai un canal de informare, ci și o legătură neprețuită cu publicul nostru din întreaga lume. Astăzi, Radio..

publicat în 16.02.2025 la 10:00

Temperaturile vor scădea duminică, se așteaptă ninsori în nord-estul Bulgariei

Vremea va fi înnorată în următoarele 24 de ore. Va ninge în partea de nord-est a Bulgariei, care se va extinde în multe regiuni din nordul Bulgariei în cursul zilei. Va ploua în părțile de sud ale țării. Ninsorile vor fi intense și însemnate cantitativ..

publicat în 15.02.2025 la 16:15
După reuniunea Consiliului de Miniștri privind prețurile ridicate

O nouă lege va normaliza stabilirea prețurilor de-a lungul lanțului de aprovizionare

Ministerul Agriculturii și Alimentației va elabora un proiect de lege menit să normalizeze relațiile de-a lungul întregului lanț de aprovizionare - de la producția primară, prin procesatori, distribuția produselor primare și alimentare, precum și..

publicat în 15.02.2025 la 15:00