Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Premierul Nikolay Denkov: Trebuie să căutăm măsuri care să fie dureroase pentru infractorii din trafic

Премиерът Николай Денков.
Foto: БГНЕС

"Trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina sentimentul de impunitate pe care îl au cei care se află la volan și să căutăm măsuri care vor fi dureroase pentru infractori", a declarat premierul Nikolay Denkov, după o reuniune pe care a convocat-o pentru a discuta problemele siguranței rutiere, cu participarea unei multitudini de instituții - printre care procuratura, Asociația Națională a Municipalităților, parlamentari, părinți ai copiilor uciși pe șosea.

În urmă cu câteva zile, un băiat de 15 ani a fost călcat pe o trecere de pietoni din centrul Sofiei de un șofer beat.

Primul ministru a declarat că măsurile care ar trebui luate includ modificări legislative, colaborarea cu municipalitățile, precum și asigurarea că rezultatele testelor de alcoolemie și de droguri vor fi gata în decurs de zece zile. La rândul său, ministrul de interne Călin Stoianov a fost ferm convins că decesele pe șosea, cauzate de conducerea sub influența drogurilor sau a alcoolului, sau chiar ca urmare a depășirii limitei de viteză, ar trebui să fie catalogate drept omucidere.

Între timp, sute de persoane s-au adunat în fața clădirii Ministerului de Interne din Sofia pentru a cere un control mai riguros pe șosele și o soluție la problema șoferilor aflați sub influența alcoolului și a drogurilor.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei noi judecători constituționali depun jurământul

Dr. Nevin Feti, profesorul Sașo Penov și Galina Toneva-Daceva au depus jurământul în calitate de judecători constituționali.Ceremonia a avut loc în sala de ședințe deschise a Curții Constituționale.După depunerea jurământului, noii judecători..

publicat în 14.11.2024 la 13:15

Deputații nu reușesc din nou să aleagă președintele Parlamentului

Deputații bulgari nou-aleși au eșuat din nou în alegerea unui președinte pentru cea de-a 51-a Adunare Națională. La fel ca în prima sesiune parlamentară, din cei cinci candidați desemnați, Raya Nazaryan de la GERB-SDS și Andrei Țekov de la Continuăm..

publicat în 13.11.2024 la 17:45
Radostin Vasilev, liderul partidului Sabie

Tribunalul orașului Sofia suspendă procesul împotriva liderului partidului Sabie, Radostin Vasilev

Tribunalul orașului Sofia a suspendat procesul împotriva liderului partidulii Sabie, Radostin Vasilev, pe motiv că acesta a dobândit imunitate după ce a depus jurământul ca deputat în cea de-a 51-a Adunare Națională. Vasilev a fost acuzat că, în 2023,..

publicat în 13.11.2024 la 17:00