Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sezon „fierbinte” pentru turismul de camping se conturează și în septembrie

Foto: Arhivă

Pentru luna septembrie rezervările pentru rulote, bungalowuri și rulote au crescut de aproape două ori față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un sondaj furnizat de karavani.bg – cea mai mare platformă de camping din Bulgaria.

Peste 50% dintre utilizatorii site-ului, care și-au rezervat o vacanță într-un camping bulgăresc în septembrie, sunt tineri între 25 si 45 de ani, 80% dintre cei care doresc să se relaxeze pe un camping în natură fiind locuitori ai marilor orașe Sofia, Plovdiv, Varna, Burgas și Stara Zagora, arată sondajul. 

Anul acesta, însă, se observă un interes crescut din partea bulgarilor care locuiesc în străinătate, precum și din partea străinilor care aleg să-și petreacă vacanța la camping în Bulgaria. Țările din care caută o vacanță la camping pe litoralul bulgăresc al Mării Negre sunt Germania, Marea Britanie, SUA, Olanda, inclusiv țările învecinate, România şi Grecia.

Putem spune că în septembrie sezonul estival continuă în forță pentru toți cei care preferă să se odihnească în natură. Tendința în rezervările din acest an este că în septembrie se caută o experiență de clasă superioară – rulote și bungalouri, care să ofere toate facilitățile și confortul vizitatorilor”, spune fondatorul Karavani.bg, Nikolai Nekov. 

Au crescut, de asemenea, cererile privind asigurarea de facilități pentru bebeluși și copii mici, cum ar fi țarcurile, de exemplu.

Acest lucru arată că tot mai mulți părinți cu copii mai mici optează pentru camping ca variantă de vacanță, ceea ce le oferă posibilitatea de a se juca în natură și de a se deconecta de la ecranele dispozitivelor mobile. În acest sezon sunt populare și ofertele last minute, care oferă condiții speciale în următoarele 7-10 zile, mai arată datele de pe platformă. 

Oamenii caută și activități suplimentare pe durata vacanței. De aceea, și în acest sezon echipa platformei organizează o serie de evenimente de yoga pe plajă.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Orașul Aprilți găzduiește Festivalul Baconului și al Rakiei Fierte

Orașul Aprilți găzduiește Festivalul Baconului și al Rakiei Fierte Astăzi și mâine, orașul Aprilți, situat în Munții Balcani, găzduiește tradiționalul Festival al Baconului și Rakiei Fierte, care reunește mii de pasionați de tradiții, transmite..

publicat în 15.02.2025 la 10:00

Jurnaliștii polonezi promovează Bulgaria ca destinație turistică

Ministerul Turismului din Bulgaria a organizat un tur de promovare și informare pentru jurnaliștii polonezi din presa de specialitate în domeniul turismului. Între 2 și 9 februarie, aceștia au vizitat cele mai populare stațiuni de iarnă – Bansko, Borovets..

publicat în 11.02.2025 la 09:30

La EMITT din Istanbul, Bulgaria își prezintă potențialul pentru turismul pe tot parcursul anului

Pe tot parcursul zilei de ieri, fluxul de vizitatori la standul Bulgariei de la cea de-a 28-a Expoziție Internațională de Turism și Vacanțe pentru Mediterana de Est EMITT, nu s-a oprit.  Aceasta are loc până pe 7 februarie la Istanbul și se numără..

publicat în 06.02.2025 la 09:30