Cel mai bun jucător de tenis bulgar Grigor Dimitrov l-a învins pe veteranul scoțian și fostul număr 1 mondial Andy Murray și cu o victorie decisivă în trei seturi (6:3, 6:4, 6:1) s-a calificat în turul trei al campionatului de tenis US Open.
Următorul adversar al bulgarului Grigorov va fi germanul Alexander Zverev, care s-a impus în fața compatriotului său Daniel Altmaier.
Zverev este cap de serie nr. 12 în acest turneu și are cinci victorii din șase meciuri împotriva lui Dimitrov - cea mai recentă fiind la Cincinnati.
Noua Piață a fermierilor din Blagoevgrad și reconstrucția Halelor Centrale din Sofia au primit marile premii în cadrul concursului "Premiile arhitecturii bulgare pentru 2024", organizat de Camera Arhitecților. Competiția s-a desfășurat pe două categorii..
Festivalul Internațional de Folclor „Mare de ritmuri” va avea loc începând de astăzi până pe 23 septembrie, în pitorescul oraș Balchik de la Marea Neagră. Peste 1200 de artiști și interpreți s-au înscris pentru a participa la festival, care are..
Un festival de șase zile al meșteșugurilor din Veliko Târnovo marchează începutul festivităților care marchează cea de-a 116-a aniversare a independenței Bulgariei, care este sărbătorită pe 22 septembrie, informează corespondentul BNR Zdravka..
Muzeul Național de Istorie sărbătorește 130 de ani de la nașterea țarului Boris al III-lea cu expoziția „Țarul Boris al III-lea. Personalitate și om de..
O seară literară dedicată scriitorului bulgar Georgi Gospodinov (laureat al International Booker Prize 2023) și traducătorilor săi în poloneză, engleză,..
Cea de-a treia ediție a Bienalei Internaționale de Acuarelă va avea loc între 2 și 20 octombrie, anunță gazdele Galeriei Nuance din Sofia. Această expoziție..