Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Conectivitatea în Balcani va fi discutată în cadrul unei reuniuni care va avea loc în octombrie la Sofia

Palatul Euxinograd
Foto: BGNES

Prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov, se va întâlni cu prim-miniștrii Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și al României, Marcel Ciolacu, la 9 octombrie 2023t, la reședința Evksinograd, lângă Varna, în Bulgaria.

Invitații au fost adresate și președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Întâlnirea a fost convenită în timpul vizitei de o zi de ieri a premierului Denkov la Atena, unde a participat la reuniunea dedicată viitorului țărilor din Balcanii de Vest.

Reuniunea de la Sofia din octombrie se va concentra pe conectivitatea regională și, mai exact, pe proiectul unui coridor de la Salonic, prin Kavala, Alexandroupolis, Burgas și Varna, până la Constanța, cu o posibilă extindere către Republica Moldova. Ideea este de a construi o infrastructură modernă de transport, comunicații și energie de-a lungul acestei rute, care să dinamizeze legăturile economice și politice dintre țările incluse în ea.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O campanie sub așteptări stârnește temeri cu privire la alte alegeri anticipate anul viitor

A șaptea campanie electorală din maratonul politic al ultimilor trei ani se apropie de final. Am auzit vreo idee pentru o ieșire din criză? Oare știrile care nu mai surprind despre tentativele de cumpărare a voturilor, care nu au reușit încă o dată să..

publicat în 25.10.2024 la 17:00

Bulgarii rămân sceptici cu privire la stabilitatea politică din țară

Peste 2/3 dintre bulgarii (71%) care au participat la sondajul Exakta nu cred că este posibil ca Bulgaria să aibă o guvernare bună și stabilă după alegerile din 27 octombrie. Restul de 29% sunt optimiști, în timp ce o mare parte a alegătorilor GERB-SDS..

publicat în 25.10.2024 la 15:30

Von der Leyen a îndemnat Macedonia de Nord să includă bulgarii în constituție

În cadrul unei conferințe de presă comune la Skopje cu premierul Macedoniei de Nord, Christian Mickoski, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că țara vecină Bulgariei ar trebui să facă modificările constituționale pe care le..

publicat în 25.10.2024 la 10:30