Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Evoluțiile din Balcani

Foto: kryeministri.rks-gov.net

Premierul kosovar Albin Kurti efectuează o vizită neoficială la Tetovo și Skopje


Premierul kosovar Albin Kurti a efectuat o vizită neoficială la Tetovo și Skopje, la invitația primarilor municipalităților. În timpul vizitei sale, premierul Kurti a declarat că "Macedonia de Nord ar trebui să rămână mai aproape de Kosovo, Albania și Bulgaria și mai departe de Serbia, care nu s-a distanțat nici de Slobodan Milosevic, nici de Vladimir Putin". Potrivit lui Kurti, acest lucru va aduce Skopje mai aproape de aderarea la UE și va face Balcanii mai siguri. Președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, și premierul țării, Dimitar Kovacevski, și-au exprimat indignarea față de faptul că la evenimente au fost prezente steaguri ale "Albaniei Mari". Stevo Pendarovski a cerut sancțiuni pentru organizatori. Într-un interviu pentru Pink TV, președintele Serbiei a declarat că "ceea ce s-a întâmplat în Macedonia de Nord a fost un scandal al scandalurilor".

Activiștii anti-vaccin iau cu asalt Ministerul Sănătății din România


Activiști anti-vaccin, susținători ai partidului naționalist "Alianța pentru Unirea Românilor", au luat cu asalt Ministerul Sănătății din București, a anunțat televiziunea DiGi24.

Aceștia au încercat să ajungă la biroul ministrului român al Sănătății, Alexandru Rafila, dar au fost opriți de jandarmerie. Anterior, ministrul Rafila a refuzat să primească o delegație de anti-vaxxeri care se opun unui presupus proiect de lege privind obligativitatea vaccinării. Protestatarii au cerut demisia ministrului și au strigat "Vaccinurile sunt otravă", "Fără dictatură" și "Libertate".

"Vă asigur că majoritatea celor prezenți aici, cei mai în vârstă, au fost vaccinați în copilărie. Nu erau intoxicați, dar cred că un partid politic care atacă iresponsabil bazele sănătății publice este intoxicat", a declarat ministrul Rafilla.

Autoritățile grecești vor reforma asociațiile de suporteri ai echipelor organizate


Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că asociațiile de suporteri ai echipelor organizate se vor închide și va rămâne deschisă o singură asociație oficială pentru fiecare echipă, care va funcționa la sediul fiecărui club de fotbal. Declarația a fost făcută după întâlnirea premierului cu președintele UEFA, Aleksander Čeferin, cu miniștrii greci și cu proprietarii cluburilor de fotbal Olympiakos, AEK, PAOK și Panathinaikos, potrivit ert.gr. Intrarea prin porțile stadionului va intra sub jurisdicția poliției. Premierul a avertizat că, dacă va fi necesar, ca măsură supremă, echipele ar putea fi excluse din competițiile europene de club. Măsurile au fost luate după meciul dintre Dinamo Zagreb și AEK Atena din 7 august, când un suporter al AEK a fost ucis într-un conflict între fanii fotbalului. Atena a condamnat cu fermitate cuvintele președintelui croat Zoran Milanovic cu privire la reținerea fanilor de fotbal din Grecia, care a declarat: "Acești oameni sunt reținuți ca și cum ar fi fost un război".

Televiziunea sârbă folosește inteligența artificială pentru satira politică

Dragan Dzilas

Televiziunea sârbă Pink a difuzat videoclipuri create de inteligența artificială. Serialele satirice prezintă declarații false ale politicienilor din opoziție în care aceștia își insultă colegii cu cuvinte generate artificial. Dragan Djilas a declarat pentru cotidianul "Danas" că "nu este vorba de satiră, ci de o înșelăciune clasică a cetățenilor". El va da în judecată mass-media pentru a opri difuzarea montajelor. Inteligența artificială și utilizarea acesteia în mass-media nu sunt reglementate în Serbia. Proprietarul televiziunii "Pink", Željko Mitrović, a anunțat pe Twitter că pregătește un nou canal de televiziune numit "Glavna TV". Acesta nu va avea angajați și va fi condus în întregime de o inteligență artificială.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar va participa prin legătură video la reuniunea europeană privind Ucraina

Premierul bulgar Rosen Zhelyazkov va participa pe 19 februarie la cea de-a doua reuniune extraordinară privind Ucraina, găzduită de președintele francez Emmanuel Macron, a declarat serviciul de presă al guvernului. Bulgaria a primit o invitație din..

publicat în 19.02.2025 la 11:30

Susan Falatko va prelua funcția de însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA din Sofia

Susan Falatko, ofițer de carieră în serviciul extern, a sosit la Sofia pe 18 februarie 2025 pentru a-și asuma rolul de însărcinată cu afaceri. Înainte de această numire, dna Falatko a fost șef adjunct de misiune și însărcinat cu afaceri la Ambasada SUA..

publicat în 18.02.2025 la 18:30

Protestul împotriva adoptării monedei euro va avea loc pe 22 februarie 2025

Partidul parlamentar Renaștere organizează un protest pe 22 februarie 2025 în fața Băncii Naționale a Bulgariei împotriva intrării Bulgariei în zona euro și pentru păstrarea levului bulgar. Alte partide și organizații civile sunt așteptate să se..

publicat în 18.02.2025 la 17:00