Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Călători abandonați au determinat demiterea conducerii Căilor Ferate Bulgare

| actualizare pe 14.08.2023 în 11:30
Foto: BDZ

Șaisprezece călători abandonați, printre care străini, femei și copii, au petrecut o noapte în gara din Stara Zagora. Aceștia au plecat din Ruse către Burgas, cu schimbare în Stara Zagora. Compoziția din Ruse avea întârziere și a ajuns la câteva minute după plecarea expresului către Burgas. Cu toate acestea, trenul dinspre Sofia către mare nu i-a așteptat. 

"Atitudinea angajaților CFR de la gară a fost foarte proastă față de noi. Ne-au oferit două camere cu trei paturi fiecare, care erau inacceptabile", povestește unul dintre pasagerii afectați, fără vină.
Pe parcursul zilei de 13 august, ministrul Transporturilor, Georgi Gvozdeykov, a anunțat că schimbă conducerea "Companiei de Căi Ferate de Stat Bulgare" (BDZ), conform comunicatului de presă emis de biroul de presă al ministerului."



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul „Dragoste și Vin” îmbină tradițiile în inima Sofiei

În perioada 14-16 februarie, festivalul „Dragoste și Vin” îi invită pe locuitorii și vizitatorii Sofiei să celebreze împreună tradiția vinului de Trifon Zarezan și romantismul Sfântului Valentin. Evenimentul se va desfășura în zona pietonală a..

publicat în 14.02.2025 la 10:30

Unii cumpărători ies din hipermarketuri în ziua boicotului

Urmând exemplul Croației, urmată de Grecia, România, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina, patru organizații din Bulgaria au declarat 13 ianuarie zi de boicot al marilor lanțuri de magazine în semn de protest față de prețurile..

publicat în 13.02.2025 la 18:45

Transportul public de noapte în Sofia nu va fi oprit

Transportul public de noapte în Sofia nu va fi oprit Transportul public de noapte în Sofia va continua să funcționeze.Acest lucru a fost decis la ședința de astăzi a Consiliului Municipal Sofia, după dezbateri aprinse. Subiectul transportului public de..

publicat în 13.02.2025 la 18:00